Treceți la conținutul principal

Cine de grija cui...

Ai avut vreodată senzaţia că sȋnt oameni ȋn jurul tău care ȋţi trăiesc viaţa mai bine decât o faci tu? Care ştiu ce ȋţi trebuie şi cum ȋţi e bine şi eventual ce urmează să ţi se ȋntâmple cu exactitate de ceas elveţian? Fără să citească ȋn zaţ, fără să dea ȋn cărţi, fără să alinieze planete. Pur şi simplu uitându-se la tine şi citind pe faţa ta ȋn 2 minute "O mie şi una de nopţi". (Pentru gen Z şi Alpha - nu vă bateţi capul, sȋnt nişte basme arabe foarte vechi, sigur nu v-ar stârni interesul!)
Nu că a noastră naţie nu ar fi plină de părerologi, de parcă ursitoarele au tot pus ȋn kitul de urări "capacitatea de a dobândi cunoştinţe atotcuprinzătoare şi exhaustive ȋncă din primii 5 ani de viaţă" şi "darul de a ȋmpartăşi ȋn mod dezinteresat şi mărinimos ȋnţelegerea despre mersul lumii, funcţionarea relaţiilor, gravitaţia cuantică ȋn bucle şi paradoxurile găurilor negre”. Dar aşa ce bine ştiu unii ce li se potriveşte altora! Și ce neapărat ţin să ȋşi facă subliniat punctul de vedere!
Șiiii, ce mă scoate de pe axa gândirii politicoase creştineşti, e bucuria cu care ȋşi serbează triumful ȋn cazul ȋn care dai greş: “ţi-am spus eu!”, “vezi că am avut dreptate?!”, “te-am avertizat!”. Nu e părere de rău pentru necazul tău, e un ego urcat pe cel mai altar altar şi uşurarea că atenţia se mută asupra cuiva care a păţit-o. Nu mai stă la “nu e nimeni prin preajmă şi sȋnt nevoit/ă să mă uit cum mai sȋnt şi nu ȋmi place ce văd şi da, de fapt nu sȋnt cu nimic mai presus pen' că fac şi eu alegeri nefericite la greu şi nu ar trebui să mă dau mai balon decât peştele-balon care se umflă el aşa de drag sau de nevoie." 
Oamenii aceştia nu se pot schimba (sau mai degrabă nu vor să o facă). Cumva ȋnţeleg lucrurile din perspectiva lor, anume că trăieşti mai intens când te amesteci ȋn treburile altora. Am ȋnsă o ȋncurajare inimoasă şi plină de patos pentru cei care le dau ascultare şi crezare – “nu e treaba muştelor de ce albinele fac miere!” Niciodată!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Poveste de (a)seară

Aseară am fost să văd Fantoma de la Operă. Chiar la Operă. Impresionant! Știam povestea, am mai văzut spectacolul ȋntr-un alt context. Mi-a plăcut şi atunci, ȋnsă acum mult mai mult. Muzică, balet, sonorizare, punere ȋn scenă, artiştii extraordinar de talentaţi. Chiar magie transpusă ȋn realitate. Sau poate noi, cei din sală, am fost traşi din realitate ȋn magie. Am plecat zen. BIIIIIIIG LIKE! Și o călduroasă recomandare! Și apoi ajung acasă, la orele 22 trecute fix! Deschid uşa. Linişte, doar lumina din sufragerie aprinsă. Nu ghiozdane aruncate (unul pe masă, altul sub masă), nu ghete desperecheate şi pline de noroi zăcând ca piesele de Lego ȋn mijlocul holului de la intrare (nu ştiu cum ȋntotdeauna mă ȋmpiedic de vreo 7 bucăţi de la doar 4 picioare!), nu haine atârnând pe principiul nici pe drum, nici pe lângă drum (nici ȋn cuier, nici pe jos). Două barbiduze pe canapea. Fac teme! Schimbate ȋn pijamale, fiecare cu propriul păr prins regulamentar, figure angelice nici mai mult...

6 minute

P rea multa agitatie pentru o zi de… ah, nu e luni, e joi! Oricum, ganduri multe, neliniste?! Nu isi gaseste locul intr-un metrou pe jumatate gol. Nu are telefon in mana, culmea! E clar ca o preocupa lucuri proprii. Ramane uitandu-se in gol. E loc mult de presupuneri… daca am putea citi in ochi! La 50+ are ghete cu funde si tinte. Pantaloni stransi pe picior. Ruj corai aprins ce depaseste putin conturul. Ochelarii ii fac ochii foarte mari. Chiar neobisnuit de mari. Indraznet de “prea” din toate… la 50+. Dar nu e ridicola, nu iese neaparat in evidenta. Desi se vede ca se straduieste sa fie vazuta. Incearca sa fie intr-un anumit fel si ii pasa cum se prezinta. Nelinistea pare ca vine din singuratate. Si nu si-ar dori sa ii tina companie. O vad imaginar razand tare, fortat, disperata sa se integreze, sa conteze. La 50+ nesiguranta doare. La orice varsta doare. Dar e mult mai bine cand nu renunti. Cand cauti in tine si in jur, cand incerci variante, chiar daca in prima instanta nu par potr...

Exerciţiu de (auto)cunoaştere

Mai  ȋn  glumă, mai ȋn serios. Știi cum eşti? Ce ai vrea să fii? E uşor să recunoşti? Să accepţi şi să te accepţi? Uite provocare! RECE  sau  CALD ? Când ȋţi e frig, ai vrea să ȋţi fie cald, când ȋţi e cald, ai vrea să te răcoreşti. Mai bine să dârdâi decât să transpiri? Hehe! Nu e aşa simplu! Eu sȋnt oarecum rece. Ţin oamenii la distanţă. Fizic mai ales. La prima tentativă de apropiere, mă “activez”. Sȋnt alergică la verbul ăsta, ca fapt divers. Dar aş vrea să ȋmi iasă ţepii la propriu. Nu sȋnt gheţar. Dar clar mai degrabă RECE , nu CALD . Și să nu ȋmi fie frig niciodată! :))) DULCE  sau  ACRU ? Sau AMAR ? Sau ACID ? Clar nu DULCE  siropos! Excesul de zahăr dãuneazã… Neah! Iar e ȋnşelător! Viaţa fără zahăr nu mai are acelaşi gust… şi sens. Zahăr ȋn cafea, zahăr ȋn prăjitură, nicio zi fără prăjitură! Dar nu exces de dulcegăreli. Mă fac să mă simt ca un urs Grizzly căruia...