My loyalty to me, myself and I

Gata şi luna asta! Mi s-a părut lungă. Și tensionată. Conflictuală chiar, şi la scară mare, şi la scară mai mică. Pare că oamenii ȋşi manifestă mai mult răutatea şi frustrările şi că, ȋn fapt, nu am avansat cine ştie ce faţă de acum 2000 de ani – tot sălbatici şi primitivi am rămas ȋn multe privinţe (unii dintre noi). Nu a fost nici prea cald… cam ploioasă vremea… Și eu cu multe aşteptări la ȋnceput de primăvară (de la vreme doar, nu de la oameni). Excelul meu (scriu ȋn el programul zilnic mai ceva ca ȋntr-un jurnal de bord) zice că am fost o dată la teatru şi cu niste prietene la stand-up. Am şi ieşit (ba de 8 martie, ba cu o prietenă la cafea, ba cu colegele la “fluturi”, adică Vanity). Dar am citit mai puţin. ☹ M-am ţinut de sală. Poate şi pentru că am primit rezultatele analizelor din Longevity (nu comentez aici). Și am facut şi exerciţii pentru creier şi stima de sine – am fost la 3 workshop-uri cu nişte doamne foarte mişto. Partea bună, pentru mine, e că nu am ...

“Ce bluză urâtă poartă!” - “Nu e treaba mea!” “Zici că a ieşit ȋn pijamale pe stradă!” - “Nu e treaba mea!” “Oamenii ăştia doi nu se potrivesc deloc!” - “Nu e treaba mea!” “Mănânci prea mult!” - “Nu e treaba mea!” “Eşti prea slabă!” - “Nu e treaba mea!” “De ce nu divorţează?!” - “Nu e treaba mea!” “De rea ce e, de-aia nu-şi găseşte pe nimeni!” - “Nu e treaba mea!” “De ce nu faci copii?” - “Nu e treaba mea!” “De ce-o fi făcut atâţia copii?!” - “Nu e treaba mea!” “Maică-sa nu ȋl vede cum iese din casă?!” - “Nu e treaba mea!” “De ce ȋl lasă să-i vorbească aşa?!” - “Nu e treaba mea!” “De ce nu face mai mult?” - “Nu e treaba mea!” “O să vezi că o sa ȋl lase!” - “Nu e treaba mea!” “Mamă, ce-a ȋmbătrânit!” - “Nu e treaba mea!” “Sigur şi-a pus ceva ȋn buze!” - “Nu e treaba mea!” “Are bani să plece ȋn Dubai?” - “Nu e treaba mea!” “N-are de niciunele, dar şi-a luat telefon nou!” - “Nu e treaba mea!” “Sigur şi-a găsit pe altul!” - “Nu e treaba mea!” “O să rămână ...

Simţim cu toţii furia, mai mult sau mai puţin, mai des sau mai din an ȋn Paşte. E acolo şi uneori ne controlează, fie că sȋntem conştienţi sau ȋncercăm să n-o lăsăm să iasă la suprafaţă. Nu ziceţi că nu, că e! Și mi-am schimbat perspectiva ȋn ceea ce o priveşte. Uneori e sănătoasă. Și e sănătos mai ales să ȋi dăm ce e al ei – sȋnt oameni care ne fac lucruri pe care nu le tolerăm, nu le digerăm, nu le vrem, normal e să ne exprimăm. Azi nu am chef să strâng din dinţi şi să tac. Azi nu vreau să suport orice. Nu-mi arde să ȋmi spun “Lasă, mă! Treacă de la mine!”. Să tolerez comportamente şi să găsesc justificări.  Citeam de curând pe healthpost.news 2 principii stiinţifice. Principiul Științific nr. 1: Personalitatea și tiparele comportamentale ale fiecăruia dintre noi sȋnt codificate sub formă de căi neuronale – formate în principal între vârstele 0–7 ani. Principiul Științific #2: Experiențele din copilărie creează „scripturi invizibile” care ne ghidează deciziile de adu...

Ideile pentru postări ȋmi vin pe drum. Când merg aşa şi-s singură şi mă gândesc la câte-n lună şi ȋn stele. Încep să le scriu ȋn minte până ajung unde trebuie să ajung. Normal, se scriu repede şi mult… pentru că nu am cum să le notez. Și când e momentul să le notez… pierd jumătate… pe undeva prin creier. Sau mai degrabă dispar cu neuronii care le-au creat. Cert e că postările de pe pagină nu mai ies neam ca cele din tărtăcuţă. Îmi mai vin idei seara ȋnainte să adorm. Uneori şi peste noapte, dacă se ȋntâmplă să mă trezesc… dar mai rar. Faza cu astea e că ȋntotdeauna ȋmi par foarte bune la momentul coborârii din norii creaţiei ȋn mintea mea adormită. Dar când vine dimineaţa… mă apucă dubiile: chiar ar fi interesant?!, să fie o idee atât de bună?!, nu e cam prostuţ subiectul?! La ce vreau să ajung? Pentru mine e un mare act de curaj să “mă public” să mă citească lumea. (Să vorbesc ȋ n faţa aceleiaşi lumi ar fi chiar traumatizant!) Nu pentru că mă expun (nu am nimic de ascuns), ci din moti...

Aţi ȋnţeles ceva din postarea anterioară? În mod sigur da! Nu e atât de chineză! Mi-a venit ideea când Gen Z ȋncerca să ȋmi explice ce ȋnseamnă “cooking it”, ducându-mă de la Beijing la Caracal cu escală ȋn Antarctica, iar Gen Alpha protesta: “Nu ȋi spune, Ari că o să ȋnceapă să vorbească aşa!” Nu vorbesc aşa… decât atunci când vreau să o enervez (pe a mică). (Să nu fiu cringe . 😉 ) În rest, mă interesează doar să ȋnţeleg, să nu pic de fraieră. 😊 Mă ia un pic cu ameţeală când ȋncerc să ţin ritmul. Când zic şi eu ca le-am ȋnvăţat, apar altele! Deh, generaţii săgeată! Dar e şi funny! Prefer să o iau aşa. Nu vreau să ȋmi pun semne de ȋntrebare de ce Omega nu găseşte cuvinte să ȋmi explice ce ȋnseamnă dubioşeniile lor (pentru că la ea e limba naturală, ȋi iese cum respiră) şi mă trimite la Pookie să ȋmi traducă. Care Pookie, şi ea se chinuie un pic, ȋncât am ajuns să cred că ele vorbesc ȋn concepte şi imagini şi nu pot ȋnlocui cu sinonime (simple cuvinte) ceea ce le creează mintea....

Bro , când m-am trezit de dimineaţă, mă simţeam foarte sigma . Gen , am dormit puţin, dar aveam vibe ! Eu delulu ! Să cred că o ţin aşa toată ziua… Întâi mi-am zis: “Azi I’m cooking it!” Guys , chiar mă simţeam ȋn stare! Am dărâmat dulapul să mă ȋmbrac, am combinat şi răs-combinat… Ce să mai?! I ate it! Să vezi părul! Am folosit toate cele trei perii şi două plăci, cu hair termal protection, no cap . Când am ieşit din casă, multe priviri asupra mea. Cringe ! Nu e ca şi cum eram ȋmbrăcată ciudat! Da, mă, da !!! Pantaloni de sport, hanorac oversize, glugă pe cap, Jordani cu şireturi dezlegate, mers plictisit, faţă strâmbăcioasă… Am mers mai departe, cu faţa şi mai strâmbăcioasă. Da, bro ! I clock it! Judecaţi! Da’ nu ȋmi pasă! Eu ştiu că am rizz ! Eu sȋnt cea mai importantă persoană din viaţa mea! Slay! 😎

Tot ce ni se ȋntâmplă ȋn viaţă e rezultatul propriilor decizii. Am auzit fraza asta de dimineaţă la o doamnă foarte deşteaptă  ş i, de atunci, mi se tot ȋnvârte prin minte. Nu pentru că e ceva nemaiauzit, ci pentru că mi se pare că, ȋn anul de graţie 2026, ne-am lepădat mai mult ca niciodată de responsabilitate. Sau avem deficit de asumare, să folosesc şi eu un termen rostit excesiv ȋn ultima perioadă (vorbim mult de asumare, dar excelăm la lipsa ei… cum s-ar zice, “e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire”). În primul rând, ca naţie, avem mentalitatea – angajatorul trebuie să ne ofere, statul trebuie să ne dea, familia trebuie să ne susţină etc. Ni se cuvin lucruri, le merităm pur şi simplu, ne ofticăm că au alţii, şi vrem tot, indiferent că ni se potriveşte sau nu. Vrem, dar nu facem nimic. Și toate astea ne ȋneacă ȋntr-o stare de profundă şi eternă nefericire pentru că niciodată nu primim suficient oricum.  Apoi, ȋn viaţa noastră de zi cu zi, sȋntem ȋntotdeauna victime,...

Generaţia mea (X) execută… Generaţia Z contestă… Gen Alpha contrazice… Generaţia mea aşteaptă (să vadă ce se ȋntâmplă, să facă alţii, să treacă furtuna)… Gen Z e ȋn mijlocul furtunii… Gen Alpha provoacă furtuna… Generaţia mea are ruşine… Gen Z are drepturi… Gen Alpha se aruncă cu capul ȋnainte… Generaţia mea e conservatoare… Gen Z e tolerantă… Gen Alpha reface ordinea lucrurilor… Generaţia mea are temeri (de schimbare, de viitor, de eşec)… Gen Z vorbeşte deschis… Gen Alpha vorbeşte ȋn general fără filtre… Generaţia mea preferă stabilitatea… Gen Z preferă autonomia… Gen Alpha se plictiseşte foarte repede… Generaţia mea e ȋn alb şi negru… Gen Z are toate tonurile de gri… Gen Alpha are toate culorile… şi amestecate… Generaţia mea face… Gen Z are vitezele ȋncet şi foarte ȋncet… Gen Alpha e tsunami… Generaţia mea judecă… Gen Z protestează să nu fie judecată… Gen Alpha taxează orice judecată… Generaţia mea explică… Gen Z ascultă şi procesează… Gen Alpha comentează ȋnainte c...

Sarcasmul e a doua mea limbă. Sau ceva de genul, à la Instagram citare. Vorbesc engleza şi ȋn gând, hablo español , l'italiano è la mia lingua preferita, la langue française est d’une grande musicalité, und ich spreche nur ein bisschen Deutsch (Ha! Le-am scris pe toate din propria căpăţână.) Mă rog! Corect ar fi să spun că ironia e… a doua mea limbă. Pentru că e mai blândă, mai amuzantă, aş putea spune chiar că mă exprim ȋn figuri de stil, dacă tot se predă şi la şcoală. Sarcasmul e mai acid, mai ȋnţepăcios… ȋl folosesc şi pe ăsta… când am cu cine… sau situaţia o cere. 😊 (Îmi place că e deştept. 😉 Nu oricine poate fi sarcastic/ă. În plus, nu e floare la ureche de ȋncasat.) Nici ironia nu e treabă uşoară. Cel mai bine ȋnsă stau la auto-ironie. Păi dacă nici cu mine nu ȋmi permit?!?!? Eu zic, eu ȋncasez, treptat mă perfecţionez. (nicio intenţie de rimă aici) Am auzit pe cineva spunând că ironia e o caracteristică a românilor. Nu ştiu ce să zic! Aş spune mai degrabă că răută...

... şi vreau să aplic: - oamenii se salută cu zâmbetul pe buze… cu orice ocazie, şi dacă se cunosc, şi dacă se cunosc mai puţin; - culoarea semaforului se respectă ȋn 99% din cazuri… ciudat să spun că mă apuc de asta acum, când ar fi trebuit să fie de la sine ȋnţeles ca act de educaţie şi civilizaţie; - ȋn metrou, lift şi alte spaţii publice ȋnchise nu se vorbeşte… şi, pe bună dreptate, nici eu nu vreau să ştiu ce i-a facut nevasta de mâncare baieţelului de 45 de ani care ȋi dă raportul lui mami dimineaţa la 8 când e pe drum spre birou şi nu ȋl aude consoarta… şi nici nu ȋmi place să văd cum cască vreo curioasă gura la ce am eu de zis când mă sună Kitty să ȋmi spună că a ieşit de la şcoală… fără vorbit la telefon ȋn locurile unde există potenţial de deranj, deci; - nu pot să spun că nu voi mai fuma pe stradă… pentru că nu fumez… dar aşa de tare mă deranjează când simt mirosul de vape, fie el şi cu aromă de căpşuni ȋn cremă de vanilie cu topping de ciocolată – nu mai fumaţ...

6 minute care s-au transformat într-o reflecție de ceva mai multe. De ce își accesorizează oamenii corpul în fel și chip?! Pam-pam! Subiect de lucrare de licență în psihologie comportamentală (dac-o exista!). Nu știu să explic, n-am făcut decât un an de medicină, cum zice o prietenă (și ăla la distanță, adaug eu), dar am păreri. Ohoho!  Tatuajele îmi plac. Unul mai mare, două, chiar trei mai mici. Pot să înţeleg că uneori sînt un simbol sau un reminder sau un trigger (mă rog, tot de la rotiţele emoţionale pe care le tot învârtim ni se trage). Multe sînt şi frumoase (dacă sînt bine făcute), doar sînt desene şi, până la urmă, le putem încadra la artă. (Eu şi graffiti-ul bine realizat îl văd ca artă). Nu sînt chiar cârcotaşă şi conservatoare, prin urmare. Însă! Cârligele în nas… nu le înţeleg. Nu le văd rostul. O fi şi pentru că, atunci când văd pe cineva cu un atare accesoriu (cum am văzut destul de des în ultima vreme prin metrou), îmi amintesc de belciugul din nas...

Da… mai stau puţin să fie mai cald şi caut zbor. Nu ȋn vizită, plec de tot. Am oscilat ȋntre Islanda şi Noua Zeelandă. Dar nu ȋmi plac oile că miros urât ( 😊 ), aşa că m-am decis la prima. Nu, nu e frig. Și eu am crezut asta, dar, când am cercetat, a reieşit că iernile sȋnt blânde, cu temperaturi de -1˚C - +4 ˚ C. Deci da… super bine! Ce mă atrage? Păi are una dintre cele mai mari rate de alfabetizare și un nivel excelent al calității vieții. Apreciază familia, natura și educația. Are aurora boreală vizibilă ȋn mai multe luni din an. Ce să mai cer?! A, nu m-am interesat dacă au mall-uri şi nici cum stau la comenzi online! Daaaaaar! Islandezii se numără printre cei mai mari consumatori de cafea din lume, cu tradiții ce datează din secolul al XVIII‑lea. Cafeaua este prezentă la aproape orice întâlnire socială („kaffiboð” – petrecere de cafea). Nu mă duc ȋn capitala capitală, mă duc ȋn Capitala Nordului , Akureyri. Are de toate! Inclusiv climă prietenoasă. E şi port ►mult peşte...

M-am gândit să cer, dar e mai bine să spun ce ofer.  Măcar lucrurile astea s ȋ nt clare şi sigure. Ofer: -  Companie plăcută – la o cafea, la o prăjitură – nu consum mult, dar am pretenţia că, atât cât e, să fie de calitate. Nu s ȋ nt alergică, mănânc orice (că doar am mâncat şi corcoduşe direct din copac), dar ȋ n punctul ăsta, dau şi 30 de lei pentru un latte . Doar să fie art ȋ n coffee art . A, şi ȋ mi achit partea de notă, evident. Deci , dac ă  ai chef de o cafea bun ă  şi un croissant cu crem ă  de vanilie şi nu ai cu cine să le savurezi, s ȋ nt interesată. (Excluse totuşi localurile de nişă prea vegane şi cu matcha ȋ n orice.) - Știu să ascult – nu pun multe ȋ ntrebări, nu manifest curiozităţi inutile, nu fac pe deşteapta că le ştiu eu pe toate şi nu dau sfaturi de manual. Pot să tac. De fapt, ȋ mi place mult să tac şi să vorbesc doar dacă e cazul. Și pot fi sinceră şi directă ȋ n a-mi exprima punctul de vedere (cu menţinerea unor limite şi a bun...

Me, myself and I  e dintr-un cântec al lui Taylor Swift. 6 minute  sînt cele pe care le petrec în metrou de acasă până la Eroilor. Le folosesc să mă uit un pic ȋn jur să văd cum mai sȋnt oamenii. Barbiduza  e o animăluță simpatică pe care nu o găsești la Antipa sub nicio formă. Și nici în altă parte ... cred. Capitolul 3 e din cartea pe care am început să o scriu. (o tot aştept pe Ari să citească cele 19 pagini, dar, dacă nici pentru ea nu prezintă interes… 😊 ) Vreau să pun poze pe blog, însă am nişte blocaje pe la setări ceva (că altfel pe unde?!) şi nu reuşesc să le dau de cap. Eu şi tehnologia! Nu îmi place să vorbesc, dar îmi place să scriu. Nu scriu comercial, nu scriu să câştig urmăritori, să devin faimoasă sau să obţin validări. Scriu doar când am chef şi dacă am. În caz că place cuiva stilul meu, mă bucur. Dacă prinde bine cuiva vreo postare, mă bucur şi mai mult. Dar cel mai mult m-aş bucura să adun lângă mine doar oamenii cu care rezonez, care a...

S-a deschis ȋn Bucureşti, ȋn weekendul de tocmai trecu, o brutărie/patiserie cu aer mai din vest.  Asta ȋn sensul că locul există deja ȋn Oradea de ceva timp, cu succes şi faimă pentru un anumit segment de consumatori. S-au orientat bine şi s-au poziţionat pe Calea Victoriei, locul de promenadă al locuitorilor de condiţie bună  din capital ă  ȋ nc ă   de pe la 1800. Drept pentru care, ȋn ziua deschiderii pentru publicul larg, coada s-a ȋntins şi s-a menţinut pe o suprafaţă relevantă şi pe un timp considerabil. Produsele merită, din punctul meu de vedere, coada… nu. Pentru următoarea perioadă, nu recomand degustarea sâmbăta sau duminica, mai ales dacă e frumos afară, pentru că tind să cred că va fi acceaşi buluceală. Saaaau, dacă e să confirmăm spiritul şi instinctul de aliniere, pe un şir, două sau chiar 3 (care e deja grămadă), caracteristice unora dintre semenii nostri, by all means (adicătelea fără discuţie), duminica e ziua perfectă. La brunch, dat fiind că a...

֎  ֎ ֎ ֎ După metrou/tramvai/caleaşcă nu se aleargă. Risc major de entorse.  ֎ Nu am ȋncredere ȋn oamenii care nu se pot lua măcar un pic la mişto. Care se iau prea ȋn serios şi ajung să fie amari sau nesăraţi. Toxici! ֎ Nu mă iau după vorbe, ci după fapte. Nu cred mai nimic din ce se spune, până nu vin confirmările prin acţiuni. Să zici una şi să faci alta… sau să nu faci nimic… fix praf ȋn ochi! ֎ Dacă mă minţi o dată, mă gândesc că poate nu am ȋnţeles bine. Dacă mă minţi a doua oară, spun că poate te-a forţat contextul. Dacă mă prind de a treia gogonată, pun eticheta. Și e din aia care nu se mai dezlipeşte. Te las să vorbeşti, dar am mereu steluţe de subsol si cel puţin un plan B. Nu iţi spun că minţi, nu mă dau de gol că m-am prins. Dar poţi să mă testezi să vezi dacă intru ȋn vreo combinaţie cu tine. ֎ Nu mă ataşez uşor de nimeni. (Muuult mai lejer de o pereche de adidaşi! Aştia cel mult se rup!) ֎ Nu ȋmi fac păreri la prime ȋntâlniri, nu am pasiuni fulgerătoare, co...

De ce am eu ȋ n permanenţă ochelarii murdari? E un mister şi e un lucru foarte important. Nu reuşesc să ȋ i dau de cap oricât aş ȋ ncerca. S ȋ nt murdari pentru că ȋ i folosesc foarte mult? Îmi folosesc mâinile mult mai mult şi nu s ȋ nt murdare. Și nu, mâinile nu ajung pe lentilele ochelarilor. Am ajuns să mă monitorizez drastic ȋ n acest sens, ȋ ntr-atât mă scoate din sărite că mă uit printre pete pe care le şterg cu patos şi care, după numai un sfert de oră, reapar ca varicela. Am ochelari cu pete regenerante, aşa-i? Barbiduze care ȋ mi sâcâie neuronii ca să nu lenevească şi să piară. De ce mi se face cel mai mare somn fix când am nevoie să NU mi se facă nici cel mai mic somn? E una din legile lu’ văru’ Murphy? Din alea din seria “dacă e să se aleagă praful, păi se alege!”? Sau ca aia care zice că, dacă faci ceva naşpa, timpul trece ca o ţestoasă care merge stând de vorbă cu un melc şi se mai şi opreşte să se mire, iar dacă faci ceva tare, zici că nici n-a fost? Da, probabil… e de l...

Acesta nu este un articol de body shaming, ci unul de auto-body shaming. Pentru că nu mă preocupă cine ce şi cât mănâncă sau ce indice de masă corporală are, dar numărul meu de kilograme, pentru mine, de când mi s-a făcut brutal body shaming la 17 ani, e stres zilnic. Uneori cu folos, alteori absolut fără. La mine “grasă” şi “nervoasă” merg ȋ mpreună. Dacă mă simt grasă, s ȋ nt nervoasă. Dacă s ȋ nt nervoasă, măcar să nu fiu grasă! În niciun caz “grasă şi frumoasă”! Când mă urc pe cântar şi văd că au crescut gramele, ȋ n 100% din cazuri ȋ mi adresez ȋ n gând o vorbă de “alint”. Mă judec – că s ȋ nt pofticioasă, că ȋ nfulec compulsiv, că s ȋ nt haotică ȋ n ceea ce priveşte felul ȋ n care mănânc. Apoi ȋ ncep ziua şi IAR s ȋ nt pofticioasă, ȋ nfulec compulsiv, s ȋ nt haotică… Îmi găsesc şi scuze, logic! Întotdeauna s ȋ nt suficient de obosită să justific zahărul. Întotdeauna există o ocazie/ eveniment/ sindrofie să mă salveze să nu care cumva să mă anemiez. Mai pun un an, mai pun ...