My loyalty to me, myself and I

Februarie a fost pentru mine, evident, despre Japonia. Înainte de, ȋ n timpul şi o săptămână după. Cu gândurile s ȋ nt ȋ ncă acolo. Și cu o mare dorinţă de a mă re ȋ ntoarce. Nu am ajuns deloc la sală, ȋ nsă am făcut mii de kilometri – ȋ n zbor şi pe jos. Solicitant şi cu dureri de picioare, dar nu m-aş supăra deloc să fie asta problema mea cea mai mare. Nu am citit prea mult (doar trei cărţi), dar am văzut infinit mai mult/e. Și am simţit pe măsură. Și m-am bucurat. Și ȋ ncerc să ȋ mi păstrez cât de mult pot starea de shiawase (un singur cuvânt exprimă un ȋ ntreg concept, o combinaţie ȋ ntre sentimentul de bine şi ideea de a fi norocos, binecuvântat şi ȋ n armonie cu lucrurile care ni se ȋ ntâmplă ȋ n viaţă). Am schimbat un pic anumite perspective. Chiar ajută uneori să pleci ȋ n lume să te limpezeşti. Și am luat niste decizii (deja ȋ n curs de implementare). Nu că s ȋ nt superstiţioasă să le spun, dar s ȋ nt importante doar pentru mine. Dacă vor ajuta vreodată pe cineva, dacă vor rez...

… s ȋ nt cele la care nu te aştepţi. Când nu te aştepţi. Fără ocazie, fără scop.  Sau, mă rog, doar cu scopul de a face cuiva o bucurie. Nu s ȋ nt cele scumpe care uneori induc ideea de obligaţie, de datorie ce trebuie plătită de o parte sau cealaltă. Nu ar trebui să oferim cadouri să ne simţim bine noi cu noi ȋ nşine, să fim lăudaţi, să ni se declare recunostinţă până la soare.   Nu ar trebui să oferim lucruri impersonale sau inutile cu toate şansele să fie date mai departe şi apoi mai departe şi mai departe (ar fi ironic ca după un timp să ajungă din nou la iniţiator?! 😊 ) Cele pe care le dăm pentru că trebuie, nu s ȋ nt cadouri, s ȋ nt obligaţii, negocieri de favoruri, schimburi sociale, evitări să ne facem de râs, rambursări, cumpărări sau răscumpărări, plocoane sau mită. Pot aduce mulţumire, apreciere, oarece ȋ ncântare, dar nu bucurie şi, ȋ n niciun caz, emoţie adevărată. Cele mai frumoase cadouri s ȋ nt cele un pic muncite . Nu pe bani mulţi şi nu cu valoare ma...

Se spune că atragem ȋ n viaţă oamenii de care avem nevoie... c ât avem nevoie.   Să ne susţină, să ne arate cum s ȋ ntem sau cum să nu fim. Rămân cu noi până ȋ şi ȋ ndeplinesc rolul. Până ȋ nvăţăm lecţia sau până e clar că nu o vom ȋ nvăţa niciodată. Uneori depinde de noi să ȋ i păstrăm alături, alteori chiar nu. De cele mai multe ori nu. În ciuda dorinţei, ȋ n ciuda eforturilor şi ȋ ncrâncenărilor, lucrurile se schimbă, şi noi odată cu ele. Și ei se schimbă fără noi până ajungem să nu-i mai cunoaştem. Și de aici… drumurile s ȋ nt multe şi niciodată nu se suprapun de la ȋ nceput până la final şi suflete gemene de-am fi. Fiecare om din viaţa noastră are rostul său. Sau avem noi sens ȋ n viaţa altora. Întalnirile nu s ȋ nt ȋ ntâmplătoare. N-ar strica să fim un pic atenţi la ele să vedem ce ne spun. Poate am fi mai liniştiţi să nu ne aşteptăm la multe. Uneori atragem oamenii care ne seamănă mult. Ne privim ȋ n oglindă fără să ne dăm seama. Ciudat e că pe ei ajungem să ȋ i iubim ...

S ȋ nt fascinată uneori de lucrurile pe care le pot face oamenii. Cu imaginaţie, creativitate, isteţime, răbdare, viziune, implicare şi dorinţa de a dezvolta ceva bun şi folositor pentru ȋ ntreaga lume. De la trenuri care se conduc singure până la clădiri ce ating cerul, de la păsările uriaşe care pot duce 300 de oameni ȋ n 10 ore dintr-un capăt ȋ n celălalt al lumii până la aparatele care ȋ ţi fac o super cafea ȋ n 15 secunde (normal că mă gândesc ȋ ntotdeauna la cafea!). Multe din aceste lucruri par să apară ca prin magie. Sau poate ne-am obişnuit noi să le luăm de bune, absolut sigur de realizat când avem acces azi la lucruri pe care abia le-am visat ieri. De foarte multe ori, e vorba de muncă multă, eforturi susţinute şi timp preţios consumat. Dar s ȋ nt şi planete aliniate, o inspiraţie care vine nu ştim exact de unde, probabil de la ȋ ngerii păzitori care le stau oamenilor pe umeri. Și lucrurile ies, se construiesc, se ȋ ncheagă, au rost.     Când stai undeva sus ş...

Știe cineva vreun loc serios unde se fac teste genetice?  Adică unul de încredere care să îți spună corect din ce nații te tragi.  Am nevoie de o confirmare. Am eu un feeling așa că ceva strămoși au origine japoneză. Ce daci și romani?! Poate pe jumătate doar. Adică fix japodacă sînt! Cred că gena ăstora mici iese la iveală (apropos de prejudecata că japonezii sînt mici - nici poveste! Sînt și medii și unii chiar înalți bine).  Primul argument e că Ari are ochii fix ca ei. Mai ales când râde și nu se mai văd deloc. Apoi Kit, fix același temperament! Nu vrei să vezi o niponă supărată! Sau pe Kitty! Și nu în ultimul rând, la Tokyo m-au recunoscut. Am intrat într-un magazin să cumpăr magneți (știu că nu se mai poartă, dar erau super drăguți). A venit imediat un trepăduș, ăsta da, era cu un cap mai mic decât mine! “Sister, ia un coș!”. Bine, eu am înțeles doar “sister”, restul l-am dedus din încăpățânarea cu care insista să apuc coșul ăla. Eu că nu, el că da. Dar, daca tot a ...

Îmi place adrenalina la maximum.  Unde e ceva palpitant de experimentat, hop și eu! Mă cațăr, mă arunc, mă avânt. Prima sînt! Păi nu e riscant să urci într-o roată uriașă până la 112 metri pe vânt?! Da, într-o cabină, dar tot în bătaia curenților, tot cu clătinări și șuier pe la geamuri. Un fluviu foarte aproape jos, vedeam valurile agitate, întuneric întunecat. Nici nu se poate descrie pericolul în cuvinte! Și să mergi printre zeci de căprioare… Bine, hai nu căprioare, cerbi. Cu coarne! Mă rog, tăiate! Dar tot amenințători. Erau afișe care ziceau, pe cuvânt! Riscam să vină pe la spate și să împungă, ba să și doboare! Forță năucitoare, cred că cel mai zdrahon avea vreo 50 de kg. Piele și ciolane. Și vicleeeeni! Îți miroseau biscuiții de la intenția de a-i cumpăra, n-am văzut așa ceva! Plus că, dacă veneau din față, te priveau cu ochii umezi, de unde și vorba de ochi de căprioară. Mă, și dădeau din cap! Japonezește, așa! Se uitau, așteptau să saluți și răspundeau. Dacă nu salutai pr...

Nu au fost multe, nu sint critică.  Un pic de piper ajută să scoți în evidență lucrurile care îți plac. - Târșâitul picioarelor. Bătrânește așa! Nu e de la pantofii care ies din picioare, nu e o târșâială generală. Dar cei care abia îşi duc picioarele, o fac cu simț de răspundere.  - Micul dejun la hoteluri. Asiatic trei sferturi, de neexperimentat pentru un stomac de la ușor la foarte sensibil. O cafea la filtru rea. Aici n-am milă să penalizez. Deși, datorită (sau din cauza?!) faptului că a fost nebăubilă, am plecat cu 3 căni din colecția Sakura de la Starbucks. Nu e vina mea!  - Chinezii - de la felul cum mănâncă (compot de fructe, iaurt, morcov și varză rase toate în același bol), la felul de exprimare mult prea liber pentru gustul meu (vorbit tare, râgâit sănătos, împins pe stradă să nu piardă grupul). Sînt și un pic rasistă, recunosc. Și nu e corect! Anunțul în metrou se face în japoneză, engleză și chineză?!  - Osaka pe strada de shopping și restaurante, dumin...

Am o idee despre cum se formează dependențele. Nimic grav de declarat în punctul ăsta, dar înțeleg că e ușor să pici în niște patimi. Într-o notă nu chiar serioasă, am stricat câțiva bănuți pe niște bile. Slavă Domnului că nu există tentația lor și acasă!  De la câteva apărățele pe stradă până la magazine întregi cu așa ceva, sînt cumva un sport național japonez (cam ca păcănelele, doar că le abordează toate vârstele, toate genurile și toate națiile).  În fapt sînt niște dozatoare cu prostioare. Chiar au dimensiunea unor aparate de apă, uneori așezate unele peste altele. Bagi niște firfirei (care pot însemna și 20-30 de lei, deci nu e chiar de colea), învârți de o roată de plastic și ceva tot câștigi. Îți cade o bilă cu surpriza exact ca la tonomatele de unde iei apă la suprapreț. Asta-i partea bună! Că iei ceva. Dar e și păcălicioasă. Vezi toate opțiunile pozate și lipite pe aparat și, dacă ți se pune pata pe una anume, riști să tot bagi fise. Și după ce termini cu aparatul c...

Dap…  Momentele în care sînt prăjită , cum zice o prietenă. Și în care fac gafe. Mai mult sau mai puțin cu efecte adverse. Pe-aici, pe la japonezi (unde încă bântui că am auzit că acasă e iarnă în toată regula), am făcut câteva, din fericire non-grave. Doar cât să mă fac de râs!  Nu sînt spectaculoase sau nemaipomenite. Dar ăștia mici și mereu mirați au râs de mine. Și am râs și eu de mine. Fiecare pe limba lui. Am intrat într-o cofetărie ultima. Nu am fost atentă că ușa s-a deschis automat, nici nu mi-a păsat, nici nu am citit ce scrie oriunde pe ea (evident nu era scris pentru mine!). Politicoasă din fire, am zis să o închid. Și m-am apucat să trag de ea. Nesuferita opunea rezistență. Eu dă-i și trage! Doar nu e o ușă mai căpoasă ca mine! Am dovedit-o până la urmă și noroc că funcționa de la dreapta la stânga, fără clanță, că, dacă avea și din aia, sigur rămâneam ca Stan cu ea în mână. Mi-am văzut de treabă. În nici 5 minute a intrat altcineva. Nonșalant, cu mâinile în buzun...

Alandala în capul meu. 🔹În metrou se doarme mult. Pare o nație obosită. 🔹Camerele de hotel sînt mici. Și la 3, și la 4 stele. La împărat acasă nu am fost, dar tind să cred că și el e pe minimalism, așa. Bine, și pe el îl cheamă Naruhito, deci… 🔹Copiii japonezi de 1-5 ani sînt cei mai haioși și drăgălași copiii din lume. Fără supărare! 🔹Câinii sînt îmbrăcați, cei mai mulți dintre ei. Am văzut cu rochițe, cu șapcă, cu fundițe, cu dungi. Cei mici, chiar mijlocii, sînt cărați în landouri. Eu credeam ca sînt copii acolo! 🔹Nu am văzut atâția iubitori de cozi din copilăria comunistă când stăteam să iau 2 pachete amărâte de unt de la fabrica de lapte. Nici acum nu mănânc unt decât de vreo două ori pe an. 🔹Liniile de metrou, cum s-ar zice M3 (parcă Dristor) la noi, au culori, litere și fiecare stație are numărul ei pe linia respectivă. Și sînt multe! Și linii, și stații. În Tokyo Asakusa (A) e cu roz, Ginza (G) cu portocaliu, Hibiya (H) gri-argintiu. Cea mai mișto e Namboku (N). Are un ve...

Nu cea agățată de produse, ci cea care exista odată și care însemna clasă și respect. În partea asta de lume, în anumite contexte și privințe, încă există. Și e foarte frumos că e așa.  Pornesc de la un scenariu banal: cumpărăm prăjituri de la o cofetărie mică, dar super stilată. Nu știu dacă are tradiție sau vorbim de artă modernă (aspectul produselor este mai degrabă unul de școală de patiserie contemporană), dar din vitrină se vede clar că nu e ceva comun și banal.  Scrie că nu pot intra mai mult de trei persoane. La primul gând, e deranjant. Orice e restrictiv deranjează inițial. Apoi ești înăuntru și simți că are sens - nu e gălăgie, nu se încurcă vânzătoarele între ele, nici comenzile, nici nu ești zorit/ă. Ți se acordă atenție și ți se pregătește cutia cu grijă și preocupare pentru detalii. Au standarde de urmat și li se pare firesc să fie așa. Se vede din aspect (al locației, al uniformelor și mai ales al dulciurilor) și se simte din aromele care te cam împing de la sp...

🏯 Tokyo Am zis că nu sînt coșuri de gunoi. Culmea e că te obișnuiești. Nu mori de sete. Tonomate peste tot cu tot felul de băuturi la o apăsare de buton distanță (cardul doar îl apropii). Favorita mea Fanta de struguri care are fix gust de must ușor acidulat. Da, există tren care merge fără mecanic. Ai impresia că ești într-un roller coaster uriaș, cu avantajul că ești protejat/ă de uși și geamuri. Sînt locuri de unde poți bea apă gratis, toate marile magazine au băi foarte bine echipate, nu există nicăieri taxă să intri. Orașul este foarte sigur. Nu am avut nicio temere la nicio oră sa merg pe stradă.  Fac bani din turism, vând tot felul de nimicuri și poze, dar nu te sufocă, nu trag de tine, nu te deranjează.  Sînt foarte corecți - se asigură că ai citit instrucțiunile, că ai înțeles (vânzătoarea de la Uniqlo a văzut că vreau să cumpăr o bluză mărime S și una mărime L. Mi-a arătat să mă asigur că nu greșesc).  Vorbesc puțină engleză și prost, tinerii și adolescenții ce...

Ce să vă spun eu despre mâncarea din Tokyo?!  Sînt complet pe lângă și paralelă cu subiectul. 🤷‍♀️ Dimineața micul dejun la hotel - ocazie să încerc câte ceva și să observ ce se obișnuiește. Japonezii mănâncă mult la început de zi. Părerea mea! Iar alegerile lor constau în: orez peste care pun diverse, pește în ceva sosuri, chestii murate (am gustat un pic de kimchi - săratăăă!! La feminin pentru că am făcut acordul cu varza. 😀). Am încercat un jeleu de cafea - amar ca toți bâzdâgăii! O jumătate de dumpling, cu carne cred, nu am putut mai mult! Nu m-am aruncat la altele, nu am riscat să sufăr toată ziua și să nu mai pot să fac 20.000+ pași. Așa că am mâncat regește pâine cu unt și gem, ou fiert și compot de fructe exotice - pe astea cred că le-au pus la bătaie pentru neputincioșii ca mine. Da, știu! Sînt super sclifosită, așa sînt de fel. Nu te înțelegi cu mine când vine vorba de mâncare! Dar, cu toată curiozitatea, nu cred că o să mă încumet la prea multe. Sînt doi factori care ...

👀 că îmi lipsesc, dar pe care le-am găsit in Tokyo.  Bine, îmi lipsesc e mult spus.  Pot trăi fără ele, evident (doar o fac), dar zău dacă nu sînt geniale! - trecerile de pietoni pe care o poți lua în toate direcțiile. De câte ori nu mi-am dorit să o iau pe diagonală când a trebuit să stau la un semafor după ce tocmai stătusem la unul! Din ce am observat, intersecțiile cele mai aglomerate așa își rezolva traficul - o iei înainte sau pe diagonală. Pare haos, dar funcționează trăznet! - lifturile care au o bară “împănată” pe cele trei laturi (fără uși evident) fix pe la mijloc așa, astfel încât să te sprijini de ceva moale, chiar să aproape șezi dacă dimensiunile îți permit și mai ales dacă ai de urcat multe etaje. - băile cu colac încălzit, care trag apa pe senzor, care folosesc apă 💦 și în scop igienic, cât ai nevoie, cu câtă presiune ai nevoie, care fac și zgomot tot de apă să nu se audă nimic “expresiv” dincolo de ușă și pereți. Jur că băile astea au facultate! Plus că, în...

Aproape 15 ore de mers, 23700 de paşi.  Am fost intr-o zonă mai aglomerată cu temple, cireși și pruni abia înfloriți și, evident, mulți turiști. Și localnicii pare că au fost liberi, ei serbează pe 11 februarie ziua înființării statului. Dar, în afară de aglomerație la toate orele, nu am văzut nimic ieșit din comun, par să fie foarte discreți. Nu steaguri, nu defilări, cred că ei sînt patrioți tot timpul, nu doar la zile mari.  Ne-am înțeles bine și azi. 😀 Am început să mă obișnuiesc și cu vorbitul lor cântat - zici că sînt niște păsărele care ciripesc repede și pline de patos. Vorbesc cu tine în japoneză chiar dacă nu înțelegi, și tot timpul și frazele de întâmpinare, și cele de încheiere sînt foarte lungi, că mă întreb mereu ce tot descântă. Dar sînt binevoitori si foarte drăguți. Acum ce-or zice…  Si copiii, în special cei mici-mici, sînt niște chiutoșenii ce n-am văzut! Cei de până la 5-6 ani sînt delicioși - vorbăreți, veseli, curioși. Apoi școlarii de până pe la 10...

Ce am înțeles eu după 12 ore de umblat, 21.800 de pași, o  mare durere de picioare și o mică deplasare spre dreapta a unei coaste stângi (că mersul pe jos are și efecte secundare și nici tinerețea nu mai e ce-a fost): - e cel mai curat oraș pe care l-am vazut vreodată. Nu se manâncă pe stradă, nu se fumează deloc (am văzut un singur loc amenajat pentru fumători), nu există coșuri de gunoi. Fiecare își curăță bucățica - am văzut o femeie care spăla trotuarul din fața prăvăliei, un bărbat care ștergea cu simț de răspundere storurile magazinului și un băiat care lustruia plăcuța cu numele restaurantului la care lucra de ziceai că e făcută din aur alb cu sclipiri de praf de zâne. Nu vezi niciunde nici măcar o hârtiuță. - la obiectivele turistice cel puțin, dar cred ca și în rest, nu prea ai cum să greșești. E totul pus la punct, tehnologizat, scris, desenat și mai apar și o grămadă de trepăduși care îți spun, dar mai ales îți arată ce ai de făcut. Nu există să îți spună ceva fără să mu...

Eu înțeleg - toată lumea e acum pe toleranță, pe acceptare, pe nediscriminare, pe alte cuvinte din astea lungi. Și nu se mai poartă deloc prejudecățile. Pot să fac în așa fel încât să nu îmi pese de capra niciunui vecin și să îmi văd de treaba mea. Dar când te izbesc niște lucruri! Multă lume în avion azi-noapte. Printre, un grup mare de eleve. 13-17 ani, 4-5 profesoare, ele cam 100 (nu exagerez!). Semănau între ele ceva de speriat! Nu știu de ce erau numai fete, dar era ceva de balamuc!  Și acum, după vorbă, după port, Israel scria pe ele. Ziceți că nu vă gândiți la trăncăneală multă și tare, agitație, discuții în contradictoriu! “Păi unde-s atâtea puștoaice!”, asta să gândesc?  Au stat undeva la o oră (iar nu exagerez!) să se așeze. În avion, înainte să urci, ți se dă un loc anume, e clar, nu? Nu am ajuns încă în punctul în care rata Wizz de Londra e ca metroul de Dristor. Și atunci… de ce atâta ceartă pe locuri?! Și schimbări, cu tot cu bagaj, du-l în față, adu-l în spate, ...

Îi știi pe oamenii ăia care dorm oricum și oriunde, și în apă și dacă le cântă fanfara lui Dan Spătaru lângă (aia militară), și dacă se ceartă vecinul cu nevasta și alt vecin le bate-n țeavă?  Eu nu sînt ca ăia! Nicicum! Dintr-un zbor de noapte de mai mult de 9 ore, am prins ceva abia pe final. Când colegele de cabină, cele asiatice în speță, își puneau, proaspăt trezite, măști pe față. (Nu am înțeles de ce, dar important e ce cred ele. Și înainte să sară Kit că dau bullying, specific că mă refer la faptul că mie mi se par toate la fel, poate doar cu variațiuni de vârstă). În rest - frecuș și frecănuș! Și pe stânga și pe dreapta. Capul mai pe stânga, îmi înțepenea bunătate de gât! Capul mai pe dreap ta, mi se înfunda o ureche. Capul mai pe spate, parca jucam “Rezistență…”. Fără nicio cadență. Prea mult stat în aceeași poziție, amorțeală. Prea răcoare, pus pătura. Până peste cap. Nu eram singura. Cu luminile stinse, parcă ne jucam de-a fantomele. Și apoi am zis că eu sînt de fapt tu...

Prima bucată: București - Doha. 4 ore și jumătate.  Au trecut repede, am văzut un film pe mini-televizor, am moțăit 15-20 de minute și cam aia a fost. Am zburat cu Qatar Airways. Și, pentru prima dată după mulți ani, nu am avut nimic de comentat. Diferența între o companie de linie și una low cost. De fapt între o companie de linie care se respectă și oricare alta.  Nu sînt snoabă,  sînt  doar nostalgică. Sînt și puțin  snoabă . Bine, și bătrâioară. În 2000-2001, când călătoream chiar des, zborul cu avionul era mult mai mult despre a te deplasa rapid și la ceva standarde plus. Acum am primit și pernă, și patură, deci m-au mituit. În aeroportul din Doha așteptăm îmbarcarea pentru Tokyo. E la fel de internațional ca orice alt mare aeroport din lume. Doar că sînt momente când prin difuzoare se aude ceva slujbă sau rugăciune.  În dreapta mea așteaptă o familie de spanioli. Părinții destul de în vârsta, puștoaica la vreo 16. Marta o cheamă. Îl întreabă tare pe t...

💕 …ȋnchide ochii. Și fă-ţi un pic de linişte ȋn minte. Nu te mişca până nu ȋncepi să ȋţi auzi gândurile şi nu le pui, pe cât posibil, pe fiecare pe culoarul lui. Nu vor sta, vor alerga haotice şi berleuze. Se vor ciocni şi ȋţi va fi greu să le domoleşti. Dar, cu puţină răbdare, le vei alege pe cele care ȋţi trebuie. Pune-ţi un zâmbet pe faţă. Să ai deschidere şi curajul de a judeca obiectiv. Nu ca să cântăreşti omul, ci ca să i le vezi pe toate – şi bune, şi mai puţin bune, şi ce ȋţi place şi ce nu prea, ce ţi se potriveşte şi ce nu. Să ȋnţelegi cum e el pentru tine. Pune-ţi ȋnţelepciunea şi compasiunea ȋn joc. E cel puţin un motiv dincolo de ce face fiecare om. Și de nu face bine, pentru tine, ranchiuna, ura, supărarea nu ajută, ȋţi fac şi mai mult rău. Priveşte-l ȋn minte cu inima deschisă. 😊 Și ia-l aşa cum e, fără pornirea de a-i schimba ceva. Aş zice că raţiunea ajută să fii oarecum ȋn siguranţă, să previi să ţi se facă rău. O foloseşti, doar de-asta o ai! Să duci planurile la ȋ...

🎧🎶💓 Salt - Ava Max Follow - Imagine Dragons Save Your Tears - The Weekend (feat. Ariana Grande) You Need To Calm Down - Taylor Swift (plus  ceva amintiri de la concert) Following the Sun - Super-Hi, Neeka Hypnotized - Purple Disco Machine, Sophie and the Giants Beautiful Madness - Michael Patrick Kelly Queen of the Kings - Alessandra In Your Eyes - Robin Schulz (feat. Alida) Some Say - Nea

A r fi, cred eu: - Zilele  de vineri; - Să râzi până îți dau lacrimile; - Să conduci; - Să găsești piesa de puzzle pe care o cauți de două zile; - Pantofii cu toc, chiar dacă nu mai poți să îi porți; - Să te dai în leagăn; - Cartofii prăjiți cu brânză rasă; - Să dai fără să aștepți ceva la schimb; - Să mergi cu bicicleta; - Primăvara; - Cărțile Sprayed Edges; - Dulceața de rubarbă într-o clătită pufoasă; - Îmbrățișările; - TE IUBESC!