Caut de multe ori să aflu cum trăiesc oamenii frumos. Și, deşi pare un clişeu sau poate un slogan de reclamă la cafea, oamenii trăiesc frumos simplu. Pot avea experienţe “bogate” ȋn hoteluri de lux din insule exotice sau testând maşini unice mai deştepte decât ar trebui să prevadă legea. Dar zilele obişnuite, modeste, simple aduc de obicei liniştea şi ȋmpăcarea.
Eu una nu urc pe munţi să ȋmi limpezesc ideile. Dar ȋmi place mult să descopăr locuri chic unde să beau o cafea bună ȋn tihnă. Stau şi privesc oamenii din jur, de la celelalte mese, fără reţineri. Îi studiez şi mă pun singură pe gânduri. Pare ȋndrăzneţ, dar culmea e că oamenii care ȋmi plac mie nu pierd timpul să observe că sȋnt observaţi. Sau lor pur şi simplu nu le pasă.
Nu plec ȋn lumea ȋndepartată unde nu mă simt ȋn siguranţă. (Plec ȋn cea mai apropiată. 😊) Dar călătoresc mult prin cărţi. Sȋnt peste tot şi pot să stau ore ȋn şir printre pagini. Citesc repede, citesc mult, citesc ȋn fiecare zi. Și nu termin niciodată cărţile din bibliotecă. Cărţi adevărate cu miros de nou.
Nu merg la petreceri, nu ȋmi plac gălăgia şi aglomeraţia. Îmi place tihna, ȋmi place liniştea. Nu gândesc ȋn haos. Nu vreau să fiu printre oameni mulţi şi ȋn niciun caz să le atrag atenţia. Îmi place low profile pentru că nu prea mă interesează ce fac alţii decât dacă fac bine şi fac frumos să pot să mă inspir. (Mă refer la viciile de căpătai Bârfa – Critica – Judecata – A crăpat sau nu capra vecinei – Ce bine că altora le merge rău să mă simt eu mai bine). Am un balansoar mare ȋn mijlocul unei camere şi uneori nu e loc nici măcar pentru 2 in el.
Îmi plac listele. Și să le bifez. Cică face bine la stima de sine – devenim eficienţi şi competenţi. Sȋnt nepricepută la desen, dar ȋmi place să scriu de mână şi ȋncerc să o fac frumos… şi colorat.
Nu mă arunc ȋn aventuri, nu alerg nici după tramvai, cu atât mai puţin la vreun maraton (merg totuşi la sală). Nu ȋmi place spiritul de turmă şi nu mai caut de mult să mă integrez cu orice preţ. Nu fac bravadă din a fi diferită, dar nici nu mă deranjează să par uneori ciudată. Pentru că a ȋncăpea ȋntr-un şablon mi se pare lipsă de farmec.
Obişnuiam să gândesc că a reuşi ȋn viaţă ȋnseamnă să demonstrezi, să bifezi obiective, să deţii, să ȋţi laşi amprentele paşilor cât mai mult şi mai apăsat. Nu mai cred asta de când m-am prins că nu voi fi nici Marie Curie, nici Coco Chanel, Doamne fereşte vreo Kim Kardashian! Mă gândesc ȋnsă că, oricum ar fi şi ȋn orice mod ar fi, important e să ȋţi placă de tine şi să ȋţi placă viaţa aşa cum ti-o faci.
Nu fac recomandări. Pentru că ce mi se potriveşte mie, poate că nu e pe gustul altora. Citesc recomandări, dar fără să ȋmi ridic aşteptările. Le urmez tot timpul deschis şi cu steluţa* care spune că experienţa altcuiva nu e musai să fie şi a mea. Din diverse motive şi posibilităţi. Dar recomand, susţin, ȋncurajez pe oricine să se autodescopere şi să aleagă oricând să vindece o stare negativă, imediat ce aceasta ȋşi ȋntinde plasa, cu pansamentele din colecţia proprie – fie că e vorba de o cafea cu multă frişcă sau de un episod cu Tom şi Jerry, fie că e vorba de un dulce savurat ȋn slow motion sau de pierdut timpul ȋntr-o librărie, de o ȋmbrăţişare pe care e chiar drăguţ să o ceri sau de a-ţi număra binecuvântările.
Comentarii
Trimiteți un comentariu