Poveste

A fost odată o fetiţă care voia să urce un munte. Nu trebuia să o facă, dar ar fi vrut. Muntele era cumva inaccesibil, iar ea ştia că i-ar fi dat bătăi de cap. Totuşi o chema prin ceva şi ea nu putea să ignore chemarea lui. 

Părea comun muntele ăsta... banal... prin nimic altfel decât oricare alt munte. Dar ochii mici şi curioşi ȋl tot priveau şi se ȋntrebau:"Și dacă totuşi nu e doar aşa?!? Dacă totuşi acolo sus se ascunde ceva?!" 

Să nu ȋncerce să ȋi atingă culmea, ea ar fi rămas un banal spectator din lume. În siguranţă şi comfort... dar banal şi atât. Și atunci poate ar fi lăsat un mister să se irosească şi poate ar fi chinuit-o regretul de a nu fi mers până la capăt.

Să fi riscat... câte oare ar fi pierdut?!? Se gândea că e drum lung şi anevoios de străbătut. Că avea poate să se plictisească... sau să obosească. Să ajungă undeva spre vârf cu toate ȋmpotriva ei şi să renunţe tocmai când e aproape. (Oare ar fi ştiut când e aproape?!) Să vrea să o ia ȋnapoi, poate rănită sau dezamagită, şi să ȋi fie greu să mai găsească drumul. Sau se temea că, odată ajunsă ȋntr-un punct, ar fi fost prea târziu să mai fie ea ce-a fost. Căci nu-i uşor să mergi spre necunoscut, iar fiecare pas pe orice drum te schimbă. 

Dacă ar fi rămas singură pe drum?!? Sau dacă ar fi pierdut controlul?!? Dacă nu ar fi găsit ceea ce ar fi vrut, ceea ce s-ar fi aşteptat?! Dacă sorţii s-ar fi ȋntors ȋmpotriva ei?! Să se avânte cu inima... sau să ramână cu mintea?!? 

Neştiind ce să facă, a zis să ȋncerce indiferenţa. Să aştepte poate se ȋntampla ceva să ȋi dea un semn. Se gândea că acestea vin atunci când eşti atent să le primeşti. Și a hotărât să nu hotărască. Să mai stea puţin să se bucure de posibilitatea oricărei alegeri. 

Dar cât să o facă şi pe-asta?! Dacă pierdea timp preţios aşteptând?! Dacă lipsa de ȋndrazneală ar fi făcut-o tocmai să ȋşi rateze visul?! Până la urmă primul gând e curaj şi dorinţă, al doilea deja e umbrit de ȋndoială şi complexe. 

Precaută şi rezervată... probabil că nu! Ea era dornică să descopere şi se simţea norocoasă că mintea ȋi e deschisă. Și avea ȋncredere ȋn forţele proprii pentru că veneau din bunătate şi dăruire, din efort asumat, din gânduri pozitive şi optimism. Și mai ales nu credea ȋn regrete. Frumuseţea stă ȋn ȋncercări, ȋn perseverenţă şi ȋn puterea de a fi ȋn echilibru atunci când piedicile sȋnt tot mai grele. Când te uiţi ȋnapoi, un drum lung şi plin de hopuri e mai preţios decât o cărare curată, simetrică... şi fără culori.

Merită efortul? Cred că da... Niciun munte nu ar fi imposibil de urcat pentru fetiţa care crede ȋn magie, ȋn scântei, ȋn complexitate şi diversitate, ȋn rost şi sens (atunci când acestea poate sȋnt foarte greu de descoperit), ȋn har, ȋn posibilităţi, ȋn profunzimea lucrurilor şi ȋn misterul de dincolo de evident, ȋn nuanţe, ȋn experienţe şi experimente, ȋn sinceritate şi inocenţă, ȋn prietenie şi loialitate, ȋn univers şi ȋn tot ce ascunde el, ȋn mintea care poate pătrunde şi ȋn sufletul care poate oferi. I-ar sta tare bine pe culmea oricărui munte!