Cele mai frumoase cadouri…

… sȋnt cele la care nu te aştepţi. Când nu te aştepţi. Fără ocazie, fără scop. 

Sau, mă rog, doar cu scopul de a face cuiva o bucurie.

Nu sȋnt cele scumpe care uneori induc ideea de obligaţie, de datorie ce trebuie plătită de o parte sau cealaltă. Nu ar trebui să oferim cadouri să ne simţim bine noi cu noi ȋnşine, să fim lăudaţi, să ni se declare recunostinţă până la soare.  

Nu ar trebui să oferim lucruri impersonale sau inutile cu toate şansele să fie date mai departe şi apoi mai departe şi mai departe (ar fi ironic ca după un timp să ajungă din nou la iniţiator?! 😊)

Cele pe care le dăm pentru că trebuie, nu sȋnt cadouri, sȋnt obligaţii, negocieri de favoruri, schimburi sociale, evitări să ne facem de râs, rambursări, cumpărări sau răscumpărări, plocoane sau mită. Pot aduce mulţumire, apreciere, oarece ȋncântare, dar nu bucurie şi, ȋn niciun caz, emoţie adevărată.

Cele mai frumoase cadouri sȋnt cele un pic muncite. Nu pe bani mulţi şi nu cu valoare materială mare, dar cu ceva atenţie, cu un dram de interes, necondiţionat, fără pretenţii de reciprocitate. Doar aşa, pentru că! Pentru că vrem, pentru că sigur putem, pentru că mereu există o cale şi ȋn mod clar sȋnt atâtea şi atâtea şi atâtea opţiuni.

Cadourile sȋnt semne de afecţiune, de prietenie. Sȋnt mesaje de iubire sau de dor. Sȋnt dovezi că ne gândim şi ne pasă. Sȋnt despre cel/cea care ȋl primeşte şi despre nimic şi nimeni altcineva. Și sȋnt despre ceea ce vrem să exprimăm şi să ȋi facem pe cei dragi să simtă. Altfel nu! Altfel mai bine nu!

Să acţionăm ȋn consecinţă, aş zice!