Îi știi pe oamenii ăia care dorm oricum și oriunde, și în apă și dacă le cântă fanfara lui Dan Spătaru lângă (aia militară), și dacă se ceartă vecinul cu nevasta și alt vecin le bate-n țeavă?
Eu nu sînt ca ăia! Nicicum! Dintr-un zbor de noapte de mai mult de 9 ore, am prins ceva abia pe final. Când colegele de cabină, cele asiatice în speță, își puneau, proaspăt trezite, măști pe față. (Nu am înțeles de ce, dar important e ce cred ele. Și înainte să sară Kit că dau bullying, specific că mă refer la faptul că mie mi se par toate la fel, poate doar cu variațiuni de vârstă).
În rest - frecuș și frecănuș! Și pe stânga și pe dreapta. Capul mai pe stânga, îmi înțepenea bunătate de gât! Capul mai pe dreapta, mi se înfunda o ureche. Capul mai pe spate, parca jucam “Rezistență…”. Fără nicio cadență. Prea mult stat în aceeași poziție, amorțeală. Prea răcoare, pus pătura. Până peste cap. Nu eram singura. Cu luminile stinse, parcă ne jucam de-a fantomele. Și apoi am zis că eu sînt de fapt tuta și nu vecinul meu de lângă care era în papuci (logic că mă uitasem la el lung!). Și am mai zis și că ar fi ceva să mă duc la Business class și să ciocăn într-o cușetă (da, ăia erau îngrădiți) și să întreb “doar așa, să mă liniștesc, se doarme bine în partea asta, da?”
Astea în condițiile în care nu a plâns niciun copil. Erau doi mici-mici chiar în față. Unul, nu m-am prins dacă era fată sau băiat că, pe bune… 2 ani, păr blond și creț, haine nedefinite, a alergat desculț/ă de orice textilă pe culoar până a obosit, apoi s-a culcat cu capul pe scaun și picioarele atârnate. Da, așa a fost lăsat/ă… tati îi vorbea în franceză, mami vorbea cu tati in engleză, mami cu copilul n-am înțeles în ce. Da’ ce atâta stres?! Nici măcar cu bebelușa de vreo 6 luni. Nu am înțeles de ce o țineau în marsupiu pe rànd și țopăiau pe loc în picioare de îi făcea, săraca capul perfect rotund de parcă era o bilă pe un arc. (Nu sînt sigură că e bine pentru creierul ei, dar scopul cred că era adormitor totuși.) Da’ nu tu ochi dați peste cap, nu tu “da’ mai ține-o și tu!”, nu tu “Bine că tu stai!”.
Ce ziceam?! Da, am văzut două filme și am început alte două, mi-am pus muzică doar-doar. Apoi am dat casca jos și am agățat-o în scaun, am ridicat un picior și l-am sprijinit tot de scaun, l-am mișcat nu știu cum și-am aprins lumina, am lovit și casca și-am dat-o pe la picioare. Dă-o în necuratu’ de treabă (bună, Ari!)!
Ca idee, orice aberație aberantä am scris eu aici, orice lipsă de sens sau de rost, se “datorează” unei diferențe de fus orar de 7 ore. Adicătelea pe mine mă chinuie talentul acum la 2 noaptea. Dar na! E o experiență și asta!
Bună, mami!!!! (👏🏻👏🏻)
RăspundețiȘtergere