Pe scurt

🏯

Tokyo

• Am zis că nu sînt coșuri de gunoi. Culmea e că te obișnuiești.
• Nu mori de sete. Tonomate peste tot cu tot felul de băuturi la o apăsare de buton distanță (cardul doar îl apropii). Favorita mea Fanta de struguri care are fix gust de must ușor acidulat.
• Da, există tren care merge fără mecanic. Ai impresia că ești într-un roller coaster uriaș, cu avantajul că ești protejat/ă de uși și geamuri.
• Sînt locuri de unde poți bea apă gratis, toate marile magazine au băi foarte bine echipate, nu există nicăieri taxă să intri.
• Orașul este foarte sigur. Nu am avut nicio temere la nicio oră sa merg pe stradă. 
• Fac bani din turism, vând tot felul de nimicuri și poze, dar nu te sufocă, nu trag de tine, nu te deranjează. 
• Sînt foarte corecți - se asigură că ai citit instrucțiunile, că ai înțeles (vânzătoarea de la Uniqlo a văzut că vreau să cumpăr o bluză mărime S și una mărime L. Mi-a arătat să mă asigur că nu greșesc). 
• Vorbesc puțină engleză și prost, tinerii și adolescenții ceva mai ok. Dar oricum nu sînt bariere de comunicare de netrecut. 
• Japoneza e o limbă mister pentru mine. 😀 Nu pentru că nu o înțeleg, ci pentru că mi se pare că o propoziție de 3 cuvinte în română se traduce în limba asta prin 30. Sînt niște fraze interminabile, te gândești ce-or avea atât de spus! Și nu e vorbită, e mai mult cântată. 
• Și apropos de cântat, semafoarele scot sunete de păsări pe culoarea verde, nu aceeași împănată peste tot. Acum… eu nu am recunoscut decât cucul că atât știu!
• Transportul super bine pus la punct. Cel puțin trenul și metroul, cu astea am mers. Cel mai mult am dat într-o zi în care am schimbat mult cam 45 de lei. Comparativ cu marile capitale europene… nici nu are rost să comentăm.
• Clădirea guvernamentală metropolitană se poate vizita gratis. De fapt ideea e să urci într-unul din cele 2 turnuri până la 200m, echivalentul a 45 de etaje. Ai ce să vezi în jur, pe geam. Nu știu dacă pianul e obiect permanent sus în turnul de nord, dar am avut bafta să mă nimeresc cu 3 cântăreți voluntari talentați. Sau poate așa sînt japonezii pianiști. Ideea e că, dacă știai ce faci, puteai să cânți.
• Am urcat la alte 3 înălțimi - Skytree, Shibuya Sky și Tokyo Tower. Prima cea mai înaltă (mi-a plăcut cel mai mult), a doua cea mai aglomerată (se stă mult la coadă sus să faci poze pe un colț (toată lumea are o țăcăneală cu asta, nu știu exact care e faza, poate ai impresia ca se termină lumea cu tine într-un colț din ăsta). Al treilea e drăguț, dar ceva cam înghesuit. Oricum, e prietenos și chiar se străduiesc să fie o experiență bună. Din punctul meu de vedere, Shibuya e supraevaluat, agitat, comercial. Și locul unde am întâlnit singurele răutacisme în șapte zile. Concluzia, mă super-bucur că nu am rău de înălțime! Nu că toate lifturile nu ar urca în mai puțin de un minut la orice etaj din ăsta cu capul în nori fără să te clintească măcar un pic, de parcă stai pe loc! 
• În niciun caz teamLab Boarderless nu e de ratat! Eu nu am mai văzut așa ceva. Au niște idei și se gândesc la atâtea, de zici că au altă rețea creieristică, cam greu de egalat.

Hai că n-a ieșit pe scurt! 😀😀😀Deși o săptămână a trecut cât  aș fi bătut din palme.