Tokyo la pas

Aproape 15 ore de mers, 23700 de paşi. 

Am fost intr-o zonă mai aglomerată cu temple, cireși și pruni abia înfloriți și, evident, mulți turiști.

Și localnicii pare că au fost liberi, ei serbează pe 11 februarie ziua înființării statului. Dar, în afară de aglomerație la toate orele, nu am văzut nimic ieșit din comun, par să fie foarte discreți. Nu steaguri, nu defilări, cred că ei sînt patrioți tot timpul, nu doar la zile mari. 

Ne-am înțeles bine și azi. 😀 Am început să mă obișnuiesc și cu vorbitul lor cântat - zici că sînt niște păsărele care ciripesc repede și pline de patos. Vorbesc cu tine în japoneză chiar dacă nu înțelegi, și tot timpul și frazele de întâmpinare, și cele de încheiere sînt foarte lungi, că mă întreb mereu ce tot descântă. Dar sînt binevoitori si foarte drăguți. Acum ce-or zice… 

Si copiii, în special cei mici-mici, sînt niște chiutoșenii ce n-am văzut! Cei de până la 5-6 ani sînt delicioși - vorbăreți, veseli, curioși. Apoi școlarii de până pe la 10-12 sînt niște mici serioși cu uniformele lor, toți cu aceeași culoare la păr, toți tunși la fel. Adolescenții sînt ceva mai nonconformiști. Mai ales adolescentele care merg pe stradă în ținute de zici ca-s toate o mare trupă Blakpink. Azi a plouat și au fost până în cinci grade. Foarte multe aveau șosete și pantofiori și niște piciorușe atât de la pielea goală, că mi se făcea mie pielea de găină. Nu părea să le pese. 99% sînt foarte slabe, dar nu facem body shaming. 

Am zis că se îmbracă urât? Toți o fac, dar parcă mă așteptam la ceva mai mult de la tinere. Am văzut 2 femei incredibil de frumoase - stilate, delicate, îmbrăcate cu gust. Amandouă trecute de 40, or fi fost ceva viță nobilă, mai ales că și ele purtau tot haine fără culori. Multă posomoreală în vestimentație, asta e ceva ce nu îmi place la ei. 

Și ce m-a căpiat… statul pe stânga! Au volanul pe dreapta și merg pe dos din punctul meu de vedere. 😀 Iar când e să stai pe scara rulantă sau să mergi până și pe trotuar, dacă ești un pic atent/ă și îți pasă, mergi pe stânga. Băi și le plac cozile! Se pun unul în spatele altuia și stau cuminți oriunde au de așteptat. Orice scară se urcă pe stânga, nimeni nu aleargă, nimeni nu dărâmă pe nimeni. Tre’ sa recunosc că asta cu urcatul/coborâtul scărilor pe o parte prestabilită și marcată foarte bine cu săgeți e ceva ce îmi doresc și eu de multă vreme. Așa ce mă enervează când se revarsă un metrou de oameni și se împrăștie ca o turmă haotică în toate direcțiile!

Hai că mai zic, dar trebuie să și dorm nițel.