În sfârşit! Mare bucurie pentru mine!
Aştept momentul ăsta de 6 luni. Să nu zic de 9! Eu + primăvară = LOVE definitiv!
Am fost atât de fericită de dimineață, încât am scos mașina din parcare. Nu o mai mișcasem de 2 luni. Am făcut o plimbare de vreo 40 de minute. Timp în care am constatat că am cam ruginit. Eu, nu ea! (O cheamă Zuki, ca fapt divers. Nu dă toată lumea nume la propria mașină?)
Din fericire duminică dimineața traficul e respirabil și adaptabil. M-am întors acasă fără evenimente. Dar mi-am luat un claxon mare. Maaaare! Meritat! Nu mi-am mai luat unul din ăsta din primul an de șoferie. Dar și mintea mea era la floricele, păsărele… Mi-am cerut scuze, am mers mai departe (sigur omul ăla de l-am încurcat a gândit: “femeie! blondă!”) și am râs eu de mine cu mine că tot eram singură în mașină (deci de adăugat și “dusă”).
Apoi am mâncat înghețată de vanilie. Nimic deosebit până aici (vanilie = clasic, previzibil, plictisitor). Iar eu mănânc înghețată în orice anotimp, și răcită să fiu! Dar am mâncat cu un lingurițănic (e o chestie între linguriță și lingură, medie deci, și care ca adâncime bate spre un polonic mic) pe care am adus-o din Japonia. Am cumpărat una singură si am venit cu ea de la 10.000 km+. Și am mâncat cu poftă, fără sentimente de vină și mustrări de conștiință că plec la vară în Creta și nu o să am trup gazelistic. În plus, înghețata de vanilie de la Friddi e chiar ce trebuie. Nu fac reclamă că nu îmi dă nimeni bani, dar îmi place și îmi mai iau.
Concluzia - nu e bine să fii impulsiv (mai ales în trafic), dar e de multe ori bine să faci ce ai chef.
Comentarii
Trimiteți un comentariu