Simţim cu toţii furia,
mai mult sau mai puţin, mai des sau mai din an ȋn Paşte. E acolo şi uneori ne
controlează, fie că sȋntem conştienţi sau ȋncercăm să n-o lăsăm să iasă la
suprafaţă.
Nu ziceţi că nu, că e! Și
mi-am schimbat perspectiva ȋn ceea ce o priveşte. Uneori e sănătoasă. Și e sănătos
mai ales să ȋi dăm ce e al ei – sȋnt oameni care ne fac lucruri pe care nu le
tolerăm, nu le digerăm, nu le vrem, normal e să ne exprimăm.
Azi nu am chef să strâng
din dinţi şi să tac. Azi nu vreau să suport orice. Nu-mi arde să ȋmi spun “Lasă,
mă! Treacă de la mine!”. Să tolerez comportamente şi să găsesc justificări.
Citeam de curând pe healthpost.news
2 principii stiinţifice.
Principiul Științific
nr. 1:
Personalitatea și tiparele comportamentale ale fiecăruia dintre noi sȋnt
codificate sub formă de căi neuronale – formate în principal între vârstele 0–7
ani.
Principiul Științific #2: Experiențele din copilărie
creează „scripturi invizibile” care ne ghidează deciziile de adult – însă
majoritatea oamenilor nu le identifică niciodată. Sistemul nervos înregistrează
totul ȋn copilărie – dinamica parentală, disponibilitatea emoțională, tiparele
de comunicare și stilurile de atașament. Aceste informații nu ne influențează
doar amintirile – ele programează activ tiparele subconștiente, care rareori
ajung la nivel de conștientizare.
Și aşa, cred eu, ajungem să căpătăm nişte apucături de care nu scăpăm, chiar dacă ne fac rău. Nu răbufnim, nu spunem ce simţim, ţinem ȋn noi mai degrabă, să nu care cumva să supărăm, să jignim, să rănim. Pentru că aşa am fost educaţi/e – să ne purtăm cât mai discret, să nu contestăm, să ne vedem de treabă, mai ales dacă ar fi să protestăm ȋn faţa unei autorităţi, oricât de mic sau mare ar fi rangul pe care ȋl are ea. Să reiasă la final că vina tot a noastră e că nu am spus nimic.
Păi de ce?! De ce să ȋi ȋnţelegem
pe cei care ne tratează de sus sau ni se adresează ȋn mod jignitor? Până când să
avem răbdare cu cei/ cele care ȋşi revarsă frustrările şi nefericirile pe noi?
De ce să ȋi respectăm pe cei/ cele care ne vorbesc de rău pe la spate şi ne
folosesc atunci când au nevoie de noi? Nu vorbesc de greșeli neintenționate. Vorbesc de comportament repetitiv și toxic.
Nu mai am chef! Nici de prefăcuţi, nici de mincinoşi, nici de ăia care perie haina pe care de fapt ar vrea să ȋşi şteargă picioarele. Nici de văicăricioşi, nici de leneşii care nu fac nimic, doar aşteaptă să primească. Nici de veşnicele victime ȋmpotriva cărora complotează şi oamenii, şi universul, şi ăia care nu cred că pământul e plat, şi vacciniștii, şi soiurile rele, până şi Sfântu’ Duh!
M-am plictisit să fac pe
fraiera, să mă prefac că nu ȋnţeleg, să le găsesc scuze ălora de nici nu vor să
şi le ceară. Mă ȋnfurie, da. Mă ȋnfurie nedreptatea, nepăsarea, nerozia, nesimţirea
şi multe alte ne-uri. Mă ȋnfurie cei care se bat cu pumnii ȋn piept că sȋnt
buni şi iubesc şi ȋşi dau şi viaţa, până vine momentul adevărului şi, ce să
vezi?!, sȋnt egoişti, laşi şi prea delăsători.
E treaba lor?! Foarte
bine! Dar le pot ȋntoarce spatele. M
Bine punctat! 🤗😘
RăspundețiȘtergere