Postări

Ideile pentru postări ȋmi vin pe drum. Când merg aşa şi-s singură şi mă gândesc la câte-n lună şi ȋn stele. Încep să le scriu ȋn minte până ajung unde trebuie să ajung. Normal, se scriu repede şi mult… pentru că nu am cum să le notez. Și când e momentul să le notez… pierd jumătate… pe undeva prin creier. Sau mai degrabă dispar cu neuronii care le-au creat. Cert e că postările de pe pagină nu mai ies neam ca cele din tărtăcuţă.

Îmi mai vin idei seara ȋnainte să adorm. Uneori şi peste noapte, dacă se ȋntâmplă să mă trezesc… dar mai rar. Faza cu astea e că ȋntotdeauna ȋmi par foarte bune la momentul coborârii din norii creaţiei ȋn mintea mea adormită. Dar când vine dimineaţa… mă apucă dubiile: chiar ar fi interesant?!, să fie o idee atât de bună?!, nu e cam prostuţ subiectul?!

La ce vreau să ajung? Pentru mine e un mare act de curaj să “mă public” să mă citească lumea. (Să vorbesc ȋn faţa aceleiaşi lumi ar fi chiar traumatizant!) Nu pentru că mă expun (nu am nimic de ascuns), ci din motive de (i)relevanţă. (Sȋnt relevantă, Kitty?)   

Postările mele nu sȋnt şlefuite. Nu stau să le bibilesc şi să le gândesc din toate părţile pentru că nu vreau să demonstrez nimic. Scriu ce ȋmi trece prin cap şi e foarte posibil să mă şi răzgândesc. Sȋnt şanse ca, la o recitire la distanţă de câteva luni, să nici nu mai ştiu de ce am scris ce-am scris. Nu ȋnseamnă că sȋnt bipolară sau sclerozată. 😊Doar că eu trăiesc foarte mult ȋn capul meu, gândurile mele sȋnt ȋn permanenţă ȋn vrie (nu se prăbuşesc, dar haotice sȋnt), se amestecă şi se ciocnesc şi poate aşa ȋncerc eu să le mai liniştesc şi ordonez un pic.

Și până la urmă… dacă sȋnt postările mele, pentru mine contează. Oricum ar fi ele, tot ar trebui să le vând ca preţioase. Vorba lui Ari aia de 4-5 ani: “Fii mai curajoasă!” – “Fiu!”