Sarcasm

Sarcasmul e a doua mea limbă. Sau ceva de genul, à la Instagram citare.

Vorbesc engleza şi ȋn gând, hablo español, l'italiano è la mia lingua preferita, la langue française est d’une grande musicalité, und ich spreche nur ein bisschen Deutsch (Ha! Le-am scris pe toate din propria căpăţână.)

Mă rog! Corect ar fi să spun că ironia e… a doua mea limbă. Pentru că e mai blândă, mai amuzantă, aş putea spune chiar că mă exprim ȋn figuri de stil, dacă tot se predă şi la şcoală. Sarcasmul e mai acid, mai ȋnţepăcios… ȋl folosesc şi pe ăsta… când am cu cine… sau situaţia o cere. 😊(Îmi place că e deştept. 😉Nu oricine poate fi sarcastic/ă. În plus, nu e floare la ureche de ȋncasat.)

Nici ironia nu e treabă uşoară. Cel mai bine ȋnsă stau la auto-ironie. Păi dacă nici cu mine nu ȋmi permit?!?!? Eu zic, eu ȋncasez, treptat mă perfecţionez. (nicio intenţie de rimă aici)

Am auzit pe cineva spunând că ironia e o caracteristică a românilor. Nu ştiu ce să zic! Aş spune mai degrabă că răutăţile gratuite sȋnt sau treaba aia cu “să moară şi capra vecinului”. Să faci mişto nu ȋnseamnă neapărat că ştii să jonglezi cu ironia. Miştourile sȋnt de multe ori din topor şi de prost gust. Pot fi o formă de apărare instinctivă atunci când nu sȋnt la ȋndemână argumentele.

Ironia pentru mine e o artă, atunci când e suficient de subtilă şi nu chiar la ȋndemână să te prinzi şi neapărat când te pune pe gânduri. Când poţi să zâmbeşti pentru că e pe bune touché. Eu o folosesc mai mereu pe ton de glumă, atunci când ȋncerc să spun un adevăr incomod cu cele mai bune dorinţe să nu jignesc. Recunosc, uneori mă califică la răuţă… dar una simpatică pentru că nu exagerez. Dar şi dacă exagerez şi trec la sarcasm… 😉