Ziua mea norocoasă

E titlul unei piese de teatru. Merită văzută.

Actorii sȋnt grozavi şi te acaparează de nu ştii când trec două ore. Textul e amuzant, dar are ȋn acelaşi timp mesaj şi concluzii de tras. În mod sigur te gândeşti, ȋn timpul şi după ce ȋl asculţi, ce-ai face dacă ai avea mai multe şanse să ȋţi trăieşti viaţa, dacă ai putea să dai cu zarul de câte ori vrei până o nimereşti pe cea care ȋţi convine.

Morala, ȋn cazul piesei, e că mereu sȋntem nemulţumiţi, că ne dorim viaţa altora, deşi nu ştim cum o trăiesc ei cu adevărat. Că ne văicărim pentru ceea ce ne fac sau nu ne fac ceilalţi ȋn loc să ne gândim la ceea ce putem face noi mai bine. Și că, până la urmă, ne ȋntoarcem tot la ceea ce ne-a fost scris ȋn primul scenariu, cel pe care ȋl dispreţuim rapid şi simplu, doar pentru că putem. Ceea ce se demonstrează de fapt de multe ori şi ȋn viaţa reală când ni se urăşte cu binele sau ne plictisim ȋnainte să ȋi valorificăm la maximum potenţialul.

Nu e o temă nouă. Dimpotrivă. Ne lovim de ea probabil pe măsură ce ȋnaintăm ȋn vârstă… dacă devenim mai ȋnţelepţi. Și dacă ȋncepem să ne punem ȋntrebări cu sens când ȋncă avem timp. Ce am fi putut să facem mai bine? Ce putem ȋncă schimba? Care ne e rostul şi ce sens ne dăm nouă ȋnşine zi după zi?

Nu putem să ne resetăm viaţa când avem chef, evident. Oricât de bogată ne-ar fi imaginaţia şi oricât am fi de ajutaţi de abilităţile normale şi paranormale cu care sȋntem ȋnzestraţi, viaţa e doar una şi nu o jucăm la noroc (sau ar fi foarte bine să nu!). Ne naştem cu un set de date prestabilit (că e după voia lui Dumnezeu, că ni le aruncă hazardul) şi apoi ȋncercăm să ne facem propriile alegeri. Depindem de altii? Da. Ne decid alţii soarta? Nu. Luăm decizii şi ȋn funcţie de ceilalţi? Da. Le punem lor mai ȋntâi masca de oxigen? Nu. O punem pe-a noastră să gândim bine, să simţim adânc şi să avem grijă, de noi şi de cei pe care ȋi preţuim.

Ziua mea norocoasă – se mai joacă pe 13 aprilie la TNB.