Acum 10 ani eram, ce să vezi?!, mai tânără. 😀
Mai slabă cu 10 kilograme, cu părul roșu, purtam rochii strâmte și tocuri 5 zile din 7.
Fetele mele erau mici, bolnăvicioase, prin urmare eu mereu obosită, stresată și chiaună, cum ar zice cineva.
Aveam atacuri de panică, dar nu știam că se numesc așa. Am crezut că m-am îmbolnăvit de inimă și căutam o cale să mă liniștesc cumva. Eram doar agitată și anxioasă și am ajuns la concluzia asta după ce am eliminat alte diagnostice.
Nu știam să spun ce îmi trebuie, dar simțeam că îmi lipsește ceva. O terapeută mi-a zis că e ok să vreau lucruri pentru mine, să le aleg pe cele care îmi fac bine și să nu mă mai simt vinovată că simt ceva. Nu mă gândisem că am voie și că mai merit și eu câte una-alta.
Apoi am hotărât să merg pe un drum și nu mă dezic de el nici acum. Am avut suișuri și coborâșuri, frământări și ezitări. Mă întrebam dacă fac bine ce fac de cum mă trezeam dimineața până încheiam ziua (nu pentru mine mă îngrijoram, ci pentru ceilalți pe care ii afectam cumva).
Voiam să fiu văzută, înțeleasă și îmbrățișată doar pentru ce eram deja. Voiam să am momente în care să nu fiu criticată, să nu mi se ceară nimic și în care să nu fie nevoie să îndeplinesc așteptările cuiva. Voiam să râd fără temeri și aveam nevoie să reînvăț să fac asta.
Am reînvățat treptat, am căpătat încredere și mi-am dat voie să încep să îni placă să fiu în viața mea.
Sînt recunoscătoare pentru trăiri și experiențe. Mi-am dat seama că mai bine simți, chiar dacă suferi, decât să fii acru, amar și amorțit, oricare dintre astea sau suma sumelor lor, oricare ar fi ea.
Am investit mult în ăștia 10 ani si, chiar dacă am greșit pe parcurs, am fost autentică în ceea ce am simțit. Așa că duc mai departe cu mine tot ca am adunat mai frumos din perioada asta.
❤️ esti puternica si increzatoare!
RăspundețiȘtergere