Treceți la conținutul principal

10 ani pe care nu i-aș schimba

Acum 10 ani eram, ce să vezi?!, mai tânără. 😀

Mai slabă cu 10 kilograme, cu părul roșu, purtam rochii strâmte și tocuri 5 zile din 7.

Fetele mele erau mici, bolnăvicioase, prin urmare eu mereu obosită, stresată și chiaună, cum ar zice cineva. 

Aveam atacuri de panică, dar nu știam că se numesc așa. Am crezut că m-am îmbolnăvit de inimă și căutam o cale să mă liniștesc cumva. Eram doar agitată și anxioasă și am ajuns la concluzia asta după ce am eliminat alte diagnostice.

Nu știam să spun ce îmi trebuie, dar simțeam că îmi lipsește ceva. O terapeută mi-a zis că e ok să vreau lucruri pentru mine, să le aleg pe cele care îmi fac bine și să nu mă mai simt vinovată că simt ceva. Nu mă gândisem că am voie și că mai merit și eu câte una-alta.

Apoi am hotărât să merg pe un drum și nu mă dezic de el nici acum. Am avut suișuri și coborâșuri, frământări și ezitări. Mă întrebam dacă fac bine ce fac de cum mă trezeam dimineața până încheiam ziua (nu pentru mine mă îngrijoram, ci pentru ceilalți pe care ii afectam cumva).

Voiam să fiu văzută, înțeleasă și îmbrățișată doar pentru ce eram deja. Voiam să am momente în care să nu fiu criticată, să nu mi se ceară nimic și în care să nu fie nevoie să îndeplinesc așteptările cuiva. Voiam să râd fără temeri și aveam nevoie să reînvăț să fac asta.

Am reînvățat treptat, am căpătat încredere și mi-am dat voie să încep să îni placă să fiu în viața mea. 

Sînt recunoscătoare pentru trăiri și experiențe. Mi-am dat seama că mai bine simți, chiar dacă suferi, decât să fii acru, amar și amorțit, oricare dintre astea sau suma sumelor lor, oricare ar fi ea. 

Am investit mult în ăștia 10 ani si, chiar dacă am greșit pe parcurs, am fost autentică în ceea ce am simțit. Așa că duc mai departe cu mine tot ca am adunat mai frumos din perioada asta. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Poveste de (a)seară

Aseară am fost să văd Fantoma de la Operă. Chiar la Operă. Impresionant! Știam povestea, am mai văzut spectacolul ȋntr-un alt context. Mi-a plăcut şi atunci, ȋnsă acum mult mai mult. Muzică, balet, sonorizare, punere ȋn scenă, artiştii extraordinar de talentaţi. Chiar magie transpusă ȋn realitate. Sau poate noi, cei din sală, am fost traşi din realitate ȋn magie. Am plecat zen. BIIIIIIIG LIKE! Și o călduroasă recomandare! Și apoi ajung acasă, la orele 22 trecute fix! Deschid uşa. Linişte, doar lumina din sufragerie aprinsă. Nu ghiozdane aruncate (unul pe masă, altul sub masă), nu ghete desperecheate şi pline de noroi zăcând ca piesele de Lego ȋn mijlocul holului de la intrare (nu ştiu cum ȋntotdeauna mă ȋmpiedic de vreo 7 bucăţi de la doar 4 picioare!), nu haine atârnând pe principiul nici pe drum, nici pe lângă drum (nici ȋn cuier, nici pe jos). Două barbiduze pe canapea. Fac teme! Schimbate ȋn pijamale, fiecare cu propriul păr prins regulamentar, figure angelice nici mai mult...

6 minute

P rea multa agitatie pentru o zi de… ah, nu e luni, e joi! Oricum, ganduri multe, neliniste?! Nu isi gaseste locul intr-un metrou pe jumatate gol. Nu are telefon in mana, culmea! E clar ca o preocupa lucuri proprii. Ramane uitandu-se in gol. E loc mult de presupuneri… daca am putea citi in ochi! La 50+ are ghete cu funde si tinte. Pantaloni stransi pe picior. Ruj corai aprins ce depaseste putin conturul. Ochelarii ii fac ochii foarte mari. Chiar neobisnuit de mari. Indraznet de “prea” din toate… la 50+. Dar nu e ridicola, nu iese neaparat in evidenta. Desi se vede ca se straduieste sa fie vazuta. Incearca sa fie intr-un anumit fel si ii pasa cum se prezinta. Nelinistea pare ca vine din singuratate. Si nu si-ar dori sa ii tina companie. O vad imaginar razand tare, fortat, disperata sa se integreze, sa conteze. La 50+ nesiguranta doare. La orice varsta doare. Dar e mult mai bine cand nu renunti. Cand cauti in tine si in jur, cand incerci variante, chiar daca in prima instanta nu par potr...

Exerciţiu de (auto)cunoaştere

Mai  ȋn  glumă, mai ȋn serios. Știi cum eşti? Ce ai vrea să fii? E uşor să recunoşti? Să accepţi şi să te accepţi? Uite provocare! RECE  sau  CALD ? Când ȋţi e frig, ai vrea să ȋţi fie cald, când ȋţi e cald, ai vrea să te răcoreşti. Mai bine să dârdâi decât să transpiri? Hehe! Nu e aşa simplu! Eu sȋnt oarecum rece. Ţin oamenii la distanţă. Fizic mai ales. La prima tentativă de apropiere, mă “activez”. Sȋnt alergică la verbul ăsta, ca fapt divers. Dar aş vrea să ȋmi iasă ţepii la propriu. Nu sȋnt gheţar. Dar clar mai degrabă RECE , nu CALD . Și să nu ȋmi fie frig niciodată! :))) DULCE  sau  ACRU ? Sau AMAR ? Sau ACID ? Clar nu DULCE  siropos! Excesul de zahăr dãuneazã… Neah! Iar e ȋnşelător! Viaţa fără zahăr nu mai are acelaşi gust… şi sens. Zahăr ȋn cafea, zahăr ȋn prăjitură, nicio zi fără prăjitură! Dar nu exces de dulcegăreli. Mă fac să mă simt ca un urs Grizzly căruia...