Codul bunelor maniere astăzi

M-am apucat să citesc Codul bunelor maniere astăzi. 

Cartea aia veche (deci un astăzi permanent), doar că revăzută şi adusă la zi ȋn 2015… când autoarea avea cam 80 de ani. Mamăăăăă!!!

Am ȋnceput-o din curiozitate. Nu e greu de citit, sȋnt lucruri pe care eu le consider normale şi rezonabile. Ba chiar explicate să se ȋnţeleagă clar că există un motiv pentru care se face ȋntr-un fel şi nu altfel.  

Doar că, ce să vezi?! Citind-o, m-au apucat nişte nervişori asa. Nişte bramburici pe la şira spinării pentru că aşa mă apucă pe mine când mă lovesc chestii revelatoare ȋn moalele capului. Pentru că… am eu aşa o simţire cum că această carte nu e citită fix de cei care ar trebui să o citească.

Și nici măcar nu vorbim de fizica particulelor – quarci, bosoni, leptoni. Ci despre un comportament firesc, atent și decent. Despre o formă de respect față de ceilalți. Vorbim despre autocontrol și bun-simț, despre respect, educație și echilibru. Despre cum să nu vorbeşti prea tare, cum să nu ȋi deranjezi pe ceilalţi (pentru că nu e mereu numai despre tine), despre cum să saluţi (sȋnt mulţi care nu o fac), cum să te prezinţi... adică atenția la imagine contează. Foarte expresivă și directă formularea următoarea (o mică răutate din partea mea să pun asta aici):

Multă vreme am trăit cu impresia că se numeşte Ghidul bunelor maniere, ȋn ideea ȋn care distinsa doamnă oferă anumite ȋndrumări despre cum e mai politicos şi potrivit să te comporţi. Mi-am fixat acum ȋn minte că e vorba ȋnsă de un cod. Și găsesc treaba asta ca fiind o mică ironie, dat fiind că multora chiar le e greu să ȋl descifreze.