Cred ȋn relaţii

Cred din suflet că relaţiile pot fi vindecate.

 Sau reparate. Și salvate. 

Nu există relaţii perfecte, toate au fisuri şi crăpături, toate trec prin momente de strălucire şi prin clipe tulburi. Toate sȋnt elastice – ȋndepărtează uneori pentru ca, după o vreme, să reapropie cu forţă.

Toate ne supun la provocări. Dar, ca ȋn Kintsugi, o relaţie deteriorată poate fi transformată ȋntr-una mai frumoasă şi mai valoroasă decât la ȋnceput, dacă ne implicăm sufletul şi mintea, dacă vrem şi cu sufletul, şi cu mintea.

Chiar dacă uneori e dureros, să ȋntinzi mâna poate fi dovadă de maturitate, ȋnţelepciune şi recunostinţă. Pentru că, ȋn viaţă, de multe ori, lucrurile frumoase sau bune sȋnt destul de puţine si e păcat să le lăsăm să se piardă. E trist să le lăsăm fără răspuns. Pentru că, din nou, merită. Și, oricum, ȋn nici un caz nu ne dorim regrete.

E ȋn natura noastră să căutăm reciprocitate. Dar nu despre asta e vorba. Nu e ȋntotdeauna posibilă. Asta nu ȋnseamnă ȋnsă că noi nu putem oferi, că nu putem dărui ce avem noi mai bun şi că nu putem răspunde la amărăciune şi frustrare cu ȋmbrăţisări şi empatie. Să dăm de la noi tot ce ţine de noi.  

Cred cu tărie că ceea ce ne deosebeşte şi ne va deosebi ȋntotdeauna de orice fiinţă din universul ăsta sau altul, de orice maşinărie sau altă formă de imitaţie umană, este capacitatea de a simţi profund. Da, putem simţi şi la modul negativ, dar niciodată nu ajută. În schimb, când punem iubire ȋn relaţii, când manifestăm ȋnţelegere şi deschidere spre cel de lângă noi, ajutăm lumea asta să devină mai bună.

E musai să umplem golurile din noi cu ȋmplinirea pe care ne-o aduc relaţiile pe care le construim. Nu rezistă fără un pic de efort, fără un strop de ȋndârjire ȋn vremuri grele, fără prezenţă cât de cât constantă şi fără să mai lăsăm şi de la noi. Dar, până la urmă, nu pentru asta trăim? 

Pare mai uşor ȋn ziua de azi să renunţăm, să schimbăm des, să tot ȋnlocuim, doar pentru a trăi părţile ȋn care lucrurile merg de la sine. Doar că tiparul e acelaşi şi ajungem mereu să nu ne mai mulţumim. Cu nimic. Nicicum. 

E clar ca singuri nu ne e dat să fim, aşa că nu mai bine devenim mai buni ȋn a ȋndrepta şi repara?