Ziceam de Toshi… cum se grăbeşte el
să se ducă pe scenarii care ȋi plac. (Cine ar putea să ȋl ȋnvinovăţească?!)
M-a entuziasmat zilele trecute cu un
motor pe care l-am văzut pe stradă. Mare, puternic, nervos. Toshi mă vedea pe
el, cu haine de piele, şmecheră, arogantă, cum ȋl conduceam eu tacticos pe Straße,
nu prea repede să aibă lumea timp să mă admire şi invidieze. Singură, fără ataşări
şi ataşamente, sigură pe mine, eu una cu motocicleta… Pot să mai aberez aşa
mult şi bine.
Nu m-am gândit că m-ar costa mult o
asemenea bijuterie sau că nici măcar nu am carnet de motor… Acolo eram! M-a
trezit Pookie la realitate:
“E prea grea aia pentru tine. Are
motor ca de maşină.”
“N-o stăpânesc?”
“Nu. N-o vezi câtă e?”
“Păi nici ăla de pe ea nu e mult mai
gras decat mine. Nu mai sȋnt aşa de slabă!”
“Păi nu de aia zic. Tre’ să fii ȋn
stare să nu o trânteşti. Dacă o scapi pe picioare…”
Da, mă daaaa! Bine că sȋnt eu neȋndemânatică!
Sau cum s-o zice la “ȋndemânarea” de care ai nevoie mai mult pentru picioare. Și
ce dacă am ȋn permanenţă ȋntre 5 şi 7 vânătăi pe picioare că mă lovesc şi nu
mai ştiu ȋn ce mă lovesc?! Și ce dacă scap lucruri din mână şi trântesc chestii
şi mă ȋmprăştii?! Asta ȋnseamnă că nu ȋmblânzesc un motor de 300 de kg?!???
Comentarii
Trimiteți un comentariu