Dulcemente

Ieri ȋn autobuz stăteam legumistic pe un scaun. 

(La 6 seara eram şi varză, şi lăptucă şi orice plantă care stă şi atât.)

Lângă mine se aşază o doamnă similară mie (ca vârstă) şi deloc similară mie (ca energie). Vorbea la telefon, aşa că am ridicat o sprânceană. Și plănuiam malefic ȋn gând să o fixez cu o privire urâtă dacă se apucă să bârfească vreo colegă de birou care stă la fumat toată ziua sau dacă ȋncepe să o dea pe soacră-sa la toţi răii.

Și-a deschis gura! 😊

“Si, claro! Estoy pe drum. Te trimit la receta.”

A ȋnchis, a butonat ceva, a sunat din nou.

“Te trimis una foto. Quieres que ma duc la Mega? O a Kaufland? Bien. Mai trebuie un litru de leche, porque uno mai e, agua y cartofi. Y lo que tú quieres. Sí, vin repede.”

Era super simpatică! Accentul ăla spaniol dulce, un pic apăsat pe "r"-uri, şi brambureala de cuvinte din două limbi. Seamănă ele, dar totuşi! Tot păsărească părea. 

Ciudat! Mi-a părut rău că a ȋnchis telefonul.