Sport de vedetă

De ceva vreme m-am pufoşit.

Tot zic asta de parcă repetatul obsesiv m-ar ajuta să topesc kilogramele! Nu e cazul, nu! Dau din gură şi să spun, şi să mănânc.

Dar mă duc la sală! La ore cu instructor. Și pe cuvânt că sȋnt super bună la asta.

Încep cu avânt ȋntotdeauna. Încălzirea nu durează mai mult de 5 minute, dar pun tot sufletul ca să fiu bine rodată.

Apoi ȋncep fandările. Viaţa mea! Și stângul, şi dreptul, şi dă-i, şi luptă! Cum naiba ȋncă fac febră musculară de la ele, nu mă prind!

Trecem la ceva ridicări de greutăţi. Aici ȋmi exersez şi atenţia, şi concentrarea, să nu care cumva să ȋmi dau mâna peste cap sau să scap vreuna pe vreun degeţel. Și mai ȋmi pâraie şi cotul drept, zici că am un os care sare din axă, ptiu-ptiu-ptiu!

Sus pe stepper! Și pe stânga, şi pe dreapta, şi cu greutate, şi fără, şi cu piciorul ȋnainte, şi cu piciorul ȋnapoi… doar ȋn cap nu, aia mai trebuia!

Nu scap nici de tăvălire. Pe un covoraş, pe burtă sau pe spate… dinamic sau ȋn izometrie (păi nu ştiu eu?!?). Iubesc izometria! E vis! Numai asta aş face toată ziua! Să stau aşa nemişcată să ȋmi tremure crengile (adică mâinile că astea-s lungi şi ȋncă subţiri) şi polonezii (picioarele, evident). Când aud de izometrie, mă ȋnfior aşa şi mă zgudui de bucurie! Sau pur şi simplu nu am rezistenţă să stau mai mult de 30 de secunde. Mă zgâlţai ca piftia şi mă prăbuşesc.

Îmi plac toate, dar mai ales cele cu repetări. “Și unu, şi doi, trei, patru, cinci, “mai e???”, şapte, “leşin!”, nouă, “Ferească Dumnezeu!”. Din nou - unu, doi, “cu ce-am greşit?!”, douăzeci, “hai, gataaaa!!!”, patruzeci şi opt, “Nu mai mănânc toată viata!”, nouăzeci şi trei, o mie!!!!

Ce să mai pot să fac dupa astea?! Doar să dau cu stângul ȋn dreptul. Mă aşez să fac forfecări, ȋmi pleacă un picior hăis şi unul cea… bine că nu am trei!

Din astea scap cu viaţă. Am ȋncercat o singură dată să stau şi la yoga după. Că m-am rostogolit şi-mpleticit şi ȋnnodat şi m-am ȋmpachetat, nu vă spun! Cert e ca ȋncep să râd. Eu de mine. Cu asta clar mă aleg!