Mie nu ȋmi mai plac oamenii

Am zis de mai multe ori că mie nu ȋmi mai plac oamenii.

Am zis-o cu voce tare – unii nu m-au crezut, unii s-au uitat lung, probabil (sigur) mi-am luat şi ceva hate.

Dar recunosc că am zis (şi-o să mai zic) şi că e cam extrem şi discriminant. Și nu e corect faţă de chiar toată lumea. Sȋnt de acord şi că o astfel de declaraţie mă califică drept răutăcioasă şi frustrată. Ma gândesc că ocazional sȋnt şi aşa.

Pe de altă parte ȋnsă, mă rezum la a zice. Bombăn şi atât. Nu spun nimic cu intenţii negative. Nu acţionez nicicum, doar mă descarc uneori când văd că oamenii fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă.

Cu toţii avem antipatii. Nu-mi ziceţi că există cineva care să placă pe oricine, oricând şi ȋn orice condiţii! Poate că buna-creştere ne opreşte ȋn general să declarăm tare şi clar care sȋnt persoanele care nu ne intră nici cu lămâie, nici cu pastile anti-greaţă. E şi cazul, să ne ţinem gura este mai mereu o decizie strategică necesară pentru sănătatea noastră psihică şi pentru relaţiile sociale.

Eu sȋnt ȋnsă dintre cei cu subtitrarea toată pe faţă, ȋn toate limbile şi fără risc de interpretare greşită. Și-atunci, şi dacă nu spun, tot spun.

Și spun că nu ȋmi plac oamenii. Dar ȋmi plac cei care sȋnt ȋncrezători (ȋn Dumnezeu, ȋn ei, ȋn alţii), cei care sȋnt blânzi şi cu milă faţă de semenii lor. Îmi plac cei care au simţul umorului, care au zâmbete contagioase, care ȋmprăştie energie bună. Cei care au respect, care ştiu să asculte, care ȋncearcă să ȋnţeleagă. Care au răbdare şi bunăvoinţă, compasiune şi generozitate. Oamenii care iubesc sincer şi necondiţionat sȋnt preferaţii mei. La fel şi oamenii care nu mint şi care nu ascund lucruri când nu ar trebui să o facă şi care se gândesc mereu să nu ȋi rănească pe cei din jurul lor. 

Îmi plac oamenii cu voie bună, care nu ȋncarcă, dar repară. Îmi plac oamenii care creează şi pun suflet ȋn ceea ce creează, cei care se gândesc la frumos şi care dau, dar din dar, tot frumos. Cei care au grijă de pătrăţica lor şi de cei din ea, care fac loc şi altora ȋn ea să nu ȋi lase la greu. Sȋnt minunaţi oamenii care ȋmprăştie optimism, mângâieri şi vorbe dulci.

Nu ȋmi mai plac oamenii, dar mă bucur că mai exista ȋncă atâţia Oameni – Iubire, Oameni – Pansament, Oameni – Speranţă, Oameni – Bunătate, Oameni – Bucurie. Eu zic să ȋi căutăm şi să ne molipsim de la ei.